Wednesday, December 31, 2008

31 decembrie

31 decembrie ma prinde mergand pe strazile din Bucuresti, nu stiu ce cautam, poate rapunsuri, poare intrebari la raspunsurile mele.... Era o atmosfera care te ingheta, in jurul meu erau numai oameni incarcati cu plase; intru intr-un magazin sa ma adapostesc de vantul rece care parca patrundea pana la oase. Stau cateva momente, si apoi ma decid sa colind prin magazin, era un magazin de antichitati, mobila facuta in stilul secolului trecut era pusa frumos in fata vitrinei, lumina era slaba -poate pentru a masca zgarieturile de pe suprafata multor obiecte- si ma gasesc deodata privindu-ma in oglinda unei console din lemn masiv care cred ca era aurit, aratam ca un pitic din povesti, frigul imi inrosise obrajii creeand astfel un contrast cu caciula mea verde, imi scot caciula si fularul si ma deschei la geaca, efectul de pitic se mai estompeaza. Continui sa ma uit in jur, mozaicuri gata de a fi fixate, tablouri, farfurii, mobila de toate felurile, iar, in spatele magazinului la un birou enorm ce parea a fi facut din lemn de castan, statea un batran ghebosat deasupra unor carti vechi. Par in cap numai avea, dar barba lunga de o palma parea ca avea pe vremuri culoarea roscata, insa acum era alba, si numai cateva fire se incapatanau sa reziste fortei timpului. Pasi mei grei il facura sa tresara, isi ridica capul din hartoagele lui, se incrunta pentru un moment, apoi isi dadu jos ochelarii patratosi, si scoase o bucata de piele de caprioara din buzunarul vestii de catifea, si ii sterse cu ea. Dupa ce termina, ii puse inapoi pe nas, aranjandu-i, se hotarasete sa mi se adreseze : "Ce face o domnisoara ca tine intr-un magazin de antichitati la ora asta in ultima zi a anului ? " zambesc un pic sarcastic si ii raspund uitandu-ma in ochiii lui de verde viu." De ce tine un batranel ca dumneata un magazin de antichitati deschis in ultima zi a anului ?" "Afla deci ca eu sunt propietarul, si consider ca 31 decembrie e doar o alta zi ca oricare alta.....asa ca magazinul il tin deschis conform programului unei zile obisnuite de lucru....".Parea un omulet scund de statura, iar faptul ca statea cocosat accentua aceasta idee, era imbracat la patru ace, pantaloni de stofa, camasa de bumbac peste care se incheia o vesta de catifea eleganta, ochiii mari pareau niste smaralde fixate intr-o bucata de marmura frumos slefuita. Se uita o clipa in ochii mei si ma intreaba brusc " Te-as intreba daca citesti, dar stiu destule despre tinerii din ziua de astazi incat sa numai pun aceasta intrebare" " Se vede ca nu stii destule " ii raspund taios. Se ridica de pe scaun, si inainteaza cativa pasi spre fundul magazinului, avand tot timpul un aer misterios, il urmez aproape instictiv, si ma trezesc in fata unei biblioteci imense cu doua etaje, care pana la aprinderea unei veioze, se ascunsese in umbra unei cortine vechi. Batranelul se urca pe o scara in spirala, ajungand la primul etaj, facu cativa pasi, se opri si incepu sa caute ceva, deschise usa de sticla ce proteja cartile de praf, si scoase cu delicatete una dintre ele, doar ca mai apoi sa mi-o arunce mie in cap. O prind cu mana, dar nu indeajuns de bine cat sa-ii modific traiectoria, asa ca un cucui mi se rasare in cap, dar pana sa ma dezmeticesc eu..... ma trezesc cu inca una. Noroc ca am cap, altfel nu stiu cu ce as fi prins cartile, sau cel putin cred ca la asta se gandea batranelul. Vad in partea laterala a biroului un cos de gunoi gol, si pe scaun o perna, asa ca ma grabesc sa pun una intr-altul, si sa o pun in locul in care calcullez ca ar atinge cartea pamantul daca nu ar intra in capul meu.... timp de vreo 5 minute nu mai arunca nici o carte- nu mai mergea poate ca nu era capul meu acolo- asta imi da timp sa citesc titlurile : "Darmarea fatadelor" si "Copacul batran" autorii nu erau trecuti. Numai bine ca ma trezesc din nou cu un cucui provocat de alta carte, batranelul se mutase, si deschisese o alta vitrina aflata in dreptul capului meu - desi ma mutasem-. "Castele parasite" acesta era numele celei de-a 3-a carti pe care capul meu a binevoit s-o prinda, si pe aceasta autorul nu era trecut pe coperta. Batranelul cobori scarile cu un volum mic, pe care il tinea strans la piept si pe care o puse cuminte pe birou. spijinandu-se cu amandoua mainile de birou, parea ca se pregateste sa se aseze, dar parca amintindu-si de mine se intoarse pe jumatate si imi spune taios : "Acum fugi d-aici. E timpul sa inchid" . Merg cu pasi grei pana la usa, o deschid si o inchid, ca mai apoi sa ma strecor din nou in spatele magazinului, spre biroul de castan. Batranelul nu mai era acolo, si nici hartoagele sub care il gasisem aplecat acum cateva minute, tot ce ramasese era un volum mic imbract in piele colorata in albastru si cu litere aurite "Timpul si legile sale", o deschid, narile mi se umplu cu miros de clei de oase; toata cartea era plina de desene facute de mana in cerneala; paginile se oprira la capitolul "transformarea", cartea fusese deschisa de multe ori la aceasta pagina. Nu am apucat sa aprofundez lectura, caci am auzit pasi venind dinspre biblioteca aceea uriasa,Ma ascund in spatele unei perdele mai groase, si sper sa nu ma vada. Batranelul se apropie de birou, si lua cartea, apoi stinse veioza, si se indrepta spre biblioteca, afara se auzeau deja foc de artificii, iar batranelul bombanea "Iar au inceput cu artificiile? in fiecare an, cu aceleasi artificii, doar ca sa-mi impuste mie timpanele...or sa treaca si astea.. dar o sa revina din nou...", apoi se auzi un fasait, iar apoi un scartait puternic si batranelul se pierdu in intuneric. Ma apropiai si vazu un segment al bibliotecii deschis ca o usa, lasand sa se vada inceputul unui hol intunecos. Curiozitatea m-a impins sa-l urmaresc pe batranel, asa ca m-am apropiat, am pasit pe piatra alunecoasa a holului, iar usa se inchise in spatele meu cu un alt scartait puternic. Se facu intuneric bezna, si incercand sa gasesc peretele, sa urmez holul dupa el... dadui de ceva pufos... care nu parea sa fie deloc peretele..." Vad ca nu prea asculti cand ti se spune sa pleci " ma speriai, si dadu inapoi, ma impiedicai de o piatra si ajunsei undeva pe podea cu capul lovit usor de o piatra. Se aprinse o torta, si acum se putea vedea fata batranelului care nu parea nici surprins, nici suparat ca l-am urmat, ci doar continua, "... hai se apropie miezul noptii."

Tuesday, December 30, 2008

Scrisoare

Nu pot sa mai visez la tine...nu imi mai pot permite sa te las sa imi intrii in inima. Nu mai poti intra inca odata. A trecut prea mult timp si cred ca multe lucruri s-au schimbat. Nu pot sa risc sa te iubesc din nou. Nu mai are sens sa ma gandesc ca poate...oricum, primul meu gand, daca te vad, este sa fug cat mai repede si cat mai departe. Se pare ca imi e teama, iar daca imi e teama inseamna ca de fapt, nu te iubesc. "Pentru ca frica are de-a face cu pedeapsa si cine se teme nu a ajuns desavarsit in dragoste..."
Totusi, reusesti sa ma bantui...sa nu ma lasi sa te uit...sa ma chinui... Cum e posibil sa mai simt ceva chiar si acum?! De ce nu pot sa trec pe langa tine si sa nu imi pese asa cum se intampla cu ceilalti? De ce trebuie sa fii tu diferit? Au trecut atatia ani de cand eu nu am mai simtit cu adevarat si nimic nu m-a mai facut sa tresar...si acum, dupa atatia ani tu, TU ma trezesti la viata. De ce? Cand este evident ca nimic nu se poate intampla oricat de mult imi doresc? De ce ai ramas inca in sufletul meu? De ce cateva secunde au efect o eternitate? De ce, de ce...de ce e asa greu? Vreau si nu vreau sa te uit...vreau pentru ca e foarte greu, dar nu vreau pentru ca e prea frumos...

Thursday, December 25, 2008

Make a wish!

Make a wish...it will come true. Every Christmas is magic...in every Christmas night, under a Christmas tree, each one of us should make a wish. Every sincere wish will come true. This is what is magic on Christmas. It's not about presents, or shopping, not even about Santa, it is about wishes. Every wish will fly to an angel and the angel will make it happen. Make a sincere wish and belive. This is the real Spirit of Christmas. This is what I feel when Christmas approach. Belive in miracles!

Wednesday, December 10, 2008

Carmen si Rocco (partea a III-a )

Toate bune si frumoase, dar cine avea timp sa se plimbe cu o asa misiune pe cap ? Nu si Rocco al nostru. Trebuiau luate masuri, si asta repede.

Si cum vorbeau Carmen si Florian despre multe si marunte, iata ca un anume personaj ii intrerupe din discutia lor. Era un tanar imbracat cat se poate de obisnuit, si totul parea obisnuit la el, si ar fi ramas asa, daca nu avea acei ochi, niste ochi de un albastru pur intens, aproape strident, si cand se uita in ochii tai te simteai lovit de fulger, simteai cum un fulger te-a lovit, si ii simteai cursul, drumul sau spre inima, iar intensitatea lui nu se pierdea, ci se marea; senzatia dura doar cateva secunde, apoi se stingea... dar cateva secunde sunt destule uneori....
Baiatul ii intrerupse ca sa ceara indicatii, trebuia sa se intalneasca cu cineva si era in intarziere... Desi Florian se grabi cu indicatile, baiatul continua sa se uite pret de cateva secunde in ochii ei... Cum am zis, doar cateva secunde, mai mult decat deajuns... Cum Rocco al nostru e un bun observator el a surprins acest gest (cam tarziu ce-i drept, caci prima data a detectat un miros foarte interesant venind dinspre pizzeria lui Tommy ). Baiatul isi i-a indicatiile si pleaca nu inainte de a-i multumi lui Florian, si pleaca.... fara macar a intoarce o clipa capul inapoi. Florian isi continua dezbaterea pe subiectul ca ar trebui sa existe un stand de "hot-dog" pentru catei in linia lui de magazine, dar Carmen nu mai parea prezenta.

Rocco o tulise, se hotari sa-l investigheze pe acest personaj care o vrajise pentru un moment pe Carmen.   Baiatul o lua pe aleia care ducea inspre iesirea de la metrou si acolo il astepta o domnisoara blonda, parca decupata din cataloagele de moda, Rocco se intrista un pic, dar nu putea lasa o blonda sa-i strice toata ziua.... in plus poate era doar sora ei.... nu ?

-Ai intarziat !!! spuse aproape rastit blonda...

-Daca fixezi locul de intalnire peste marginea de lume, normal ca exista o sansa buna sa intarzii... mai ales cand trebuie s-o iau si cu RATB-ul.... De ce m-ai chemat ?

-Pai uite, ma gandeam, si am ajuns la concluzia ca ar fi mai bine sa ne impacam.... Toata faza aia ca te-am inselat, a fost doar o faza... nu a insemnat nimic pentru mine.... Pe bune, nimic...

Lui Rocco deja ii venea sa-si puna colti in actiune, dar se gandi mai bine si isi dadu seama ca nu era prea  intelept, dar blonda il enerva atat de tare.... "Rabdare, rabdare"....isi tot spunea dar ar fi preferat sa fie intepat de o suta de ace ale ariciului din gradina decat sa mai stea sa auda balivernele blondei.

-Poate daca ai inchide macar pentru o gura aia,  si te-ai uitat mai atent la tot ce e in jurul tau, ai vedea  ca nu totul se roteste in jurul tau ?

-Crezi ? Eu zic ca e relativ, depinde de cum privesti...... asa zicea si Ainsten...

-Pe asta de unde ai scos-o ? De prin vreun cosmopolitan... scria undeva pe coperta sau cum ?....Stii ceva? m-am saturat....  Eu plec, si te rog nu ma mai suna.... Si cel cu teoria relativitatii e Einstein nu Ainsten.....

Blonda fu pe cale sa-i plesneasca o palma, dar cum lucrurile mici pot rasturna pe alea mari, Rocco se repezi la blonda, fara nicio intentie (prea mare) de a musca-o, vroia doar s-o sperie, dar ea se sperie asa de tare incat se dezechilibra de pe tocurile sale si cazu cu posteriorul direct intr-o groapa de asfalt, pe care ploaia o umplse ieri cu destula apa cat sa te faca fleasca..... Desigur urlatele, tipatele, si plansetele nu intarziara sa apara (oare din partea cui ? ) iar Carmen si Florian, aflati nu foarte departe, se grabira sa vada ce s-a intamplat. Amandoi izbucnira intr-un hohot de ras cand vazura toata scena.... 

Alin ii repeta inca o data :

-Vezi ce se intampla daca pocesti numele unor mari fizicieni..... Fizica (in cazul asta forta de greutate) te ajunge din urma.....  dupa care o fixa pe carmen cu privirea lui albastra .......

Si acum nu am sa inchei cu final siropos, nici cu unul trist, restul, finalul e cum vreti voi sa-l construiti, si asta va arta poate si ce fel de persoana sunteti, sau vreti sa fiti.....zicand acestea micuta fata din mijlocul clasei isi termina de citit compunerea. Avea in jur de 15 ani, parul negru tuns in scari ii incadra frumos fata rotunda, iar ochii de un albastru intens aveau acel dar al Seherezadei, reuseau sa capteze publicul chiar si atunci cand povestea nu reusea.

"Asta a fost tot" incheie Cristina.

-Dar tema voastra nu era sa veniti cu o poveste fabuloasa..... ci cu una reala !!! Trebuia sa fie vorba despre o amintere a ta propie !!! Ii spune cu repros profesoara aflata la catedra..... Totul bine sii frumos.... dar prea fabulos, ca sa facem acum pe artistii , zice zambind sarcastic....Cristina se uita in ochii profesoarei,  avea darul de a te face sa te simti lovit de fulger, dar acest dar era mostenit, si ii  raspunse profesoarei :

-Acestia sunt parintii mei, a mamei care a murit cand aveam 13 ani, si a tatei care a supravietuit accidentului , dovada vie a acestei povesti sunt chiar eu, iar amintirile lor vor supravietui prin mie...... Mai aveti ceva de adaugat D-na profesoara ?

Tuesday, December 9, 2008

Toamna continua

Privind prin fereastra aburita vad copacul dezgolit de frunze. In furia vantulul, crengile se lovesc de geam. Printre crengi se zareste cerul albastru si din cand in cand cate o raza de soare razbeste pana la mine. Picaturi de ploaie se lipesc de sticla... astept sa vina mos Craciun...astept sa ninga...
Dar traiesc o toamna continua...in ciuda faptului ca este totusi decembrie...

Saturday, December 6, 2008

Andreea si Alin

... Se trezi inghiontita de cineva... Un pui de om statea deasupra ei si o inpungea cu degetul, aura se deschidea un pic cate un pic, devenise albastru deschis.
-Ma poti vedea ?
-Da cum sa nu?
-Ma poti si intelege ?
-Doar vorbesti romana nu ?
-nu chiar...spuse aproape soptit, caci unele lucruri nu putea fi acum discutate... Ce se intampla aici ?
-Tata construieste un nou hotel .
-Ce e un "hotel" ?
-Un loc in care oamenii dau banii si vin sa doarma si sa se relaxeze...
-De ce ?
-De ce ce ?
-De ce vin sa doarma la un hotel ? Nu au propia casa unde sa doarma si sa se relaxeze ?
-Ba da, dar uneori nu iti mai place acolo, stii, atunci cand toti se cearta, parca nu ai mai vrea sa te afli acolo.
-Dar de ce sa se certe ? intreaba mica muza. caci in comparatie cu puiul de om era ca un soricel fata de un caine.

-Pentru ca asa fac parinti... copila isi scutura capul, parca pentru a alunga gandurile rele, si se grabeste sa intrebe : Dar tu ce fel de fluture esti ?

-Nu sunt un fluture, sunt o muza. Puiul de om se arata mirat asa ca se simtea nevoia de o explicatie: Sunt un dar al naturii pentru lume.

-Lume ...adica pentru oameni, nu ?
-Adica pentru orice fiinta, fie ea om, sau animal, sau chiar planta.

-Si poti vorbi cu animalele ?

-Da , chiar si cu plantele, dar .... se pare ca.... oamenilor nu le pot vorbi....

-Nu fi prostuta... eu ce sunt ? Sunt un om, un om mai mic zice tata, dar totusi un om.

-Dar tu , ce cauti aici? devine periculos.... tatal tau unde e ?

-Tata ? e acolo cu nenea ala, cel care supravegheaza constructia hotelului..

-Cum se construieste un hotel aici ? muza se ridica aproape speriata....

-Da, tata a initiat proiectul, zice ca asa va avea destule venituri ca sa plateasca si avocatul, si  va castiga si custodia.

-Custodia ? Ce e aia ?

-Pai din cate am inteles eu, e dreptul de a ingriji un copil....... acum sunt in grija mamei, la fel si fratiorul meu, pe tata il vedem la sfarsitul saptamanii, si  uneori cand il lasa mama ne ia de la scoala.

-Ce lucruri groaznice povestesti, dar lasa-ma o clipa, trebuie gandesc trebuie sa-mi salvez padurea....

-Sa ti-o salvezi ? dar de ce ? moare ? tata nu vrea sa faca altceva decat sa infrumuseteze peisajul...

-Si prin aceasta infrumusetare pe care i-o acorda el, distruge caminul a zeci de fiinte. Padurea asta a ocrotit timpp de veacuri felurite specii, multe din ele sunt acum pe cale de disparitie, si doar zidul acesta de copaci le separau de omul care face si apoi se intreaba de urmarile actiunilor sale.... Fa ceva !! nu sta acolo ca o ciuperca.... OPRESTE-I, IMPIEDICA-I SA-MI DISTRUGA.... padurea... incerca sa se ridice, dar puterile inca nu-i revenisera.... muza acum purpurie... purpurie ca apusul unui soare, incerca din toate puterile sa se inalte, dar aripile nu vroiau s-o mentina in zbor...    Daca as putea vorbi cu ei.... DE CE , DE CE NU MA POT AUZI ? si cu fiecare sunet urlat afara, purpuriul se intensifica.... picaturi de apa cristalina se iveau pe ai ei obraji, fiecare se transforma intr-o floare, dar o floare ofilita.... 

-Dar cu mine de ce  poti vorbi ? intraba puiul de om chiar linistit.

- Mama Natura mi-a daruit viata, dar si darul de a intelege orice fiinta in viata, de fapt orice fiinta capabila de dragoste...

-Deci poti vorbi cu plantele, dar nu sunt plantele fara de suflet ? Si daca cu ele poti vorbi, de ce nu si cu oamenii ?

-Nu am vreme sa explic, dar da: plantele au suflet, au viata, si sunt mai umane decat aceste fiinte pe care le numesti tu oameni...asta  daca sunt intradevar fiinte.....

-Nu fi prostuta.... normal ca sunt fiinte.... uite, daca vrei, vorbesc eu cu lucratorii astia...

O lua pe Cercer in palma si se duse chiar la cel ce a inceput aceasta poveste a distrugerii padurii, s-au dus impreuna la Alin.

-Tata ! 

-Da Andreea, ce e ? nu vezi ca vorbesc cu cineva?

-Uite ea e Cercer, spune ca e protectoarea padurii.... te roaga frumos sa  nu mai faci hotelul, zice ca zeci de specii vor muri... putem construi Hotelul in alta parte ?

    Alin se uita mirat la fica sa Andreea, desi implinise de-abia 6 ani intodeauna fusese calma si la locul ei, adeseori spunea ceea ce trebuia cand trebuia, era copila prin care Dumnezeu iti trimitea speranta si prin care iti arata  calea de salvare..... cel putin asa gandea el.... acum ceva vreme inainte de divort....acum gandul acela se pierduse intr-o nebuloasa ne neuroni. Alin se uita la Andreea, mai mai sa-i vina sa-o ia la bataie, dar asa ceva nu putea sa faca.... nu asa in vazul tuturor... sa inventeze zane  protectoare, doar asa de plictiseala ? se vede ca mama ei o invatase la lucruri rele.... Tipa fugar la ea, desi il durea sufletul de fiecare data cand facea asta, si o trimisese la joaca, nu inainte de ai spune sa nu se joace langa locul unde erau parcate masinariile acelea uriase.

-Namila nerecunoscatoare, opreste-te, nu vezi ca-mi distrugi casa, padurea ? Se incapatana muza sa vorbeasca in fata lui Alin, dar vazand ca un ifron tocmai isi facea aparitia si calca pe niste musuroaie de furnici zbura in partea aia, si incerca sa-si foloseasca puterile pentru a opri monstrul acela de metal. tulpini groase iesira din pamant si se incolocisera in jurul ifronului. Oamenii incepeau sa se alarmeze, ceva se intampla in aceasta padure, ceva ce ei nu aveau certitudinea ca pot sa controleze, si acest sentiment ii inspaimanta.  Soferul se sperie, si in loc sa dea inapoi, confunda marsarier cu o alta maneta, asa se facu ca in loc sa mearga inapoi smucise carligul greu de fier care ajunge sa o loveasca pe Cercer. Un scut improvizat din frunze e ceea ce ridica Cercer in apararea sa, dar nu destul de eficient, caci, cade jos, ranita si inconstienta.

Andreea alearga la ea, incearca sa o trezeasca, alerga pana la lac si-napoi si o stropi cu cateva picaturi de apa.... pelerina din galben bolnavitor se schimba intr-un verde timid. Muza deschise ochii, era inca vie, dar nu se stie pentru cat timp... se putea reface, dar in momentul in care casa ta, caminul tau , sursa ta de energie se destrama, e cam greu sa-ti aduni puterile.....

Unul din  soferii care fusese neatent cu cele ce se intamplasera pana acum in jur, se sperie cand o vazu pe fata sefului in fata lui, la mai putin de 3 metri  distanta, asa oprise imediat excavatorul, dar cupa  lui nu mai rezistase si eliberase zecile de kilogramele de pamant exact deasupra Andreeai .

-NUUUUUU, ce-ai facut ? striga ca disperatul Alin...

El si restul muncitorilor se grabira s-o scoata de acolo, sansele nu erau prea mari, caci trupul ei firav ar fi fost deja strivit... dar speranta nu moare....  dupa numai cateva lopeti scoase, oamenii dadusera de ceva tare, cand tot pamantul se cazu , se vazu o semisfera facuta din aer, si pentru prima data cu totii o putura vazu pe Cercer, muza protectoare a codrului, care cu ultimele puteri facuse un adapost spre a salva copila, puiul de om, o viata scurta.... Toti ramasera uimiti, Alin stia acum ca Andreea nu mintise, si totusi era prea tarziu... oare ?

Muza cazu la pamant, de data aceasta parea definitiv..... pe masura ce silueta ei se contopea cu atmosfera din jur, se putea observa ca mantia revenise dupa multe incercari la culoarea ei obisnuita de portocaliu..... Andreea cazuta jos se ridicase, isi dadu seama ce se intamplase si izbucnise intr-un plans linistit plin de tristeste... Alin o lua in brate, si lacrimi incepura sa-i curga pe obraz... plangea nu din cauza ca a fost pe pragul de a-si pierde fica, ci din cauza ca se putea vedea acum in toata monstrozitatea sufletului sau..... hotel, piscina, divortul, dorinta de a castiga custodia doar ca sa-i fac in ciuda fostei sotii, deveneau acum lucruri inutile.... Ceilalti oameni se  dusesera fiecare la treaba sa, numai seful de lucrari parea ca sta si asteapta, parea singurul care ii intelegea pe cei doi, caci era si  singurul care le stia povestea intreaga. Alin se ridica, vorbi cu seful de lucrari, iar apoi se auzi in padurea intreaga : HAIDETI FUGA ACASA, CONTRACTUL S-A  INCHEIAT, ducem utilajele la centru si gata..... DAR MAINE .....MAINE NE INTOARCEM,..... PLANTAM COPACI in noul parc national "Codrul", asa ca la noapte sa va odihniti.....

Si au plecat.... si s-au dus, cu promisiunea ca se vor intoarce pentru a indrepta raul facut....

Undeva, pe o creanga a unui copac din apropiere, o pata portocalie se contureaza, o pata cu personalitate....

 -Mama.... cum ai reusit sa ma invii ? -Te-am numit ocrotitoarea acestei paduri, nu poti muri daca ea inca mai exista....-Multumesc....... Oare au inteles cu totii ?
-Niciodata nu vor intelege cu toti, important e sa inteleaga cei ce pot face o diferenta majora, cei ce au putere in lumea lor....
-E trist..... dar... oare nu se poate face ceva pentru ei....?
-Au scapat chiar si de sub influenta mea.....






Thursday, December 4, 2008

Mereu va fi un rasarit de soare...


Zilele trecute am avut o surpriza placuta, neasteptata dar placuta. Nu am sa stau acum sa povestesc, dar mi-am dat seama, ca oricat de imposibila pare situatia, daca persisti vei simti (dupa lupte seculare ce-i drept) ca nu te-ai luptat cu morile de vant... oricat ar parea de incredibil, situatia pare sa o coteasca in favoarea ta.... Si totusi astea sunt vorbe, daca cineva le citeste, spune oky si trece mai departe... Dar cheia e sa nu te dai batut oricat de "fumata" ar parea replica, e adevarata, insa e un drum lung de la a zice "da sunt de acord cu aceasta idee" pana la "chiar cred in aceasta idee"... un drum destul de lung, pe care majoritatea oamenilor nu-l parcurg cat ar trebui, ar trebui sa nu mai avem atatea pareri.... ele ar trebui sa se transforme in convingeri.... dar prea putini credem in ideile noastre cat ar trebui, si poate de aceea am ajuns sa simtim (uneori chiar in fiecare zi, chiar si de 2 ori pe zi) ca ne-am angajat intr-o lupta pierduta, dar asa cum soarele apune in fiecare noapte, dar rasare a doua zi de dimineata nelasand viata sa piara, asa si  eforturile noastre nu vor fi lasate sa piara, chiar daca noi vom suferi noaptea cea friguroasa.....

Thursday, November 27, 2008

Brandusa-de-toamna




Sa spunem asa : ca dintr-o roua cazuta in apa limpede a unui lac s-a nascut o muza, o muza cu coada de peste si aripi de fluture inzestrata cu darul de a intelege sursurul apei si fosnetul padurii, era ultima muza nascuta de mama natura, si cea mai frumoasa de pana acum: parul ii era alb si lung semn pentru darul ce-l primise de la Bufnite : intelepciunea, de la Lilieci primise auzul fin, de la Soimi primise viteza in zbor, de la Privighetori glasul dulce, iar Florile ii dadusera cadou o mantie magica facuta din petale de trandafir alb cusute cu raza lunii si a soarelui. Aceasta mantie avea propietati neobisnuite, isi schimba culoarea in functie de starea muzei, adica daca Cercer, caci asa o chema pe muza, era trista toata mantia se transforma intr-un albastru marin adanc conferindu-i astfel si o aura de melacolie, daca era vesela mantia se facea rosie ca focul si aura ei reusea sa invioreze chiar si cea mai trista fiinta din padure. De obicei mantia muzei Cercer si totodata aura ei era portocalie, o culoare puternica si calduroasa asa cum era Cercer.

Intr-o zi , intr-o minunata zi de toamna, intra in padurea noastra o viata scurta , un om, care fascinat de frumusetea unei brandusi-de-toamna o rupe si un vis ii incolteste in minte.... Lumea ar da bani grei pe un peisaj ca acesta.... daca ar putea sa-l vanda, ar face o avere... dar cine zice ca nu poate sa-l vanda ? Oare un hotel aici in mijlocul padurii, un refugiu pentru cei destul de bogati sa achite nota cam grasa de plata , oare toate astea nu l-ar imbogatii? parca si vedea acolo o piscina limpede, in partea aceasta o plaja artificiala cu nisip adus din Sfantul Gheorghe toate acestea conturau in mintea acestui omulet o iluzie bine pusa la punct care parea ca avea sa devina din imaginara foarte reala...

Iarna a trecut fara prea multe incidente, Cercer a tinut la ea un urs care nu vroia sa hiberneze, a adapostit si o familie de soricei de camp, iar bufnitele ii aduceau in fiecare zi vesti din toata padurea, astfel ca Cercer stia ce a facut pana si cel mai mic fulg de zapada, chiar si soarta acelei branduse-de-toamna ii era cunoscuta, muza lasa omul sa mearga cu floarea acasa in speranta ca va respecta frumusetea si armonia padurii, si ca ii va indemna pe ceilalti asemeni lui sa faca la fel, dar lucrurile nu stau asa cum vrem noi, asa cum le planuim noi, asa cum speram.....

Prima zi de primavara sosi cu mult fast, ghioceii rasariti indemnau toata padurea sa iasa afara, sa se scuture de moleseala iernii si sa se bucure de razele clare si parca mai vesele ale Soarelui.... Pana acum toate bune si frumoase, dar sa aruncam un ochi si in lumea omului... Dupa binedescrisa "revelatie" pe care omul, Alin o avusese admirand brandusa, visul sau capata cu greu contur in lumea reala, dar cu toatea astea parea ca tot ce si-a imaginat el , va fi posibil. Semnase contractul cu o firma de constructii, aveau sa inceapa proiectul unui hotel chiar in aceeasi zi, locatia avea sa fie chiar langa lacul din inima padurii.
Oameni cu ferastraie electrice invadara toata padurea, excavatoare scobeau in pamantul afanat de langa lac....era imaginea unui paradis ce se destrama.
Cercer afla repede despre aceasta invaziune a padurii, asa ca zbura mai repede ca niciodata in speranta ca poate sa faca ceva sa opreasca aceeasta distrugere. Dar cat putu de repede nu fu de-ajuns, oamenii inepusera sa-si faca treaba, sa onoreze contractul, Cercer striga cat putu de tare sa inceteze, dar nu o putura intelege, pe ea, cea care vorbeste toate graiurile nu putea fi inteleasa.... aura ei se transformase deja in cenusiu inchis, dar ochii de un albastru taios inca mai pareau vii, zbura de colo pana colo, incerca sa vorbeasca cu fiecare om in parte, dar pareau ca nu o inteleg, ca nu o aud, ca nu o vad, pe scurt ca nu ii simt prezenta.

Ostenita se prabusi pe iarba moale de langa lac, la cativa metri de un camion parcat cu materiale. Viata parea ca ii paraseste trupul, aura se inegrea din ce in ce, iar acei ochi, de un albastru intens se ascundeau incet incet sub pleoapele negre......

Tuesday, November 18, 2008

Ce este omul ?


Ce este omul decat o fiinta rationala ? Cel putin asa ar zice majoritatea .... dar ... ati observat, cum asta nu mai e asa ? Cum actionam, fara sa stim de ce actionam, si spunem lucruri fara sa vrem, cum nu suntem atenti ? si cum ne dispretuim unul pe celalalt uneori (sau chiar de multe ori) fara motiv ?
Nimic nu mai pare elementar, si acum nici cei mai mari detectivi nu pot deduce cu adevarat o situatie, sau un gand .... de ce ? Fiindca am devenit absurzi, am devenit mult prea egoisti, mult prea nesimtitori fata de comorile care ne inconjoara...
Si de ce ? ce explicatie gasim pentru faptul ca unele persoane blocheaza accesul la scaune in autobuze, sau ca nu te lasa sa cobori fiindca ele at trebuie sa se aseze, sau pentru ca tipa care vinde ziarele e insuportabil de irascibila atunci cand ii vorbesti, ce explicatie poti gasi pentru faptul ca esti calcat in picioare, sau dat la o parte.... daca nu ai stii bine ca traiesti intr-un oras, ai putea sa juri ca iti petreci viata intr-o jungla unde fiecare traieste pe cont propiu...

Presupun ca va urma.....

Fr: O sansa la miliarde

Si totul pare mult prea bine calculat.... de ce ai crede tu, ca toate aceste intamplari sunt doar succesiuni de fapte ? ca sunt coincidente ? Nu exista coincidente, exista insa lucruri care depasesc puterea de intelegere a omului si din aceasta cauza... le numim convenabil coincidente, intamplari... banale, si simple evenimente, fara a mai lua seama la miracolul care sta in spatele fiecareia. Ca sa aveti si o imagine vizuala, va reamintesc reclama de la coca cola de acum ceva timp cand de fiecare data cand cineva baga o moneda in tonomatul de sucuri se intampla un mic miracol pentru a elibera o amarata de sticla de 0,5 L.... si asta fara a stii nimeni. deci...in loc sa stai acolo si sa plangi, ca X are pica pe mine si nu ma trece, sau altele aminteste-ti acest mic citat din Dante (pe care mintea mea e fizata de ceva vreme) :"te teme doar de-acele lucruri care, il pierd pe om, si-si fac din rau un tel, de alte nu caci nu-s vatamatoare"...Acestea fiind zise... treci si infrunta viata cu fruntea sus, dar nu si cu nasul pe sus ^_^

Monday, November 10, 2008

O sansa la miliarde

Exista o sansa la miliarde ca acel ovul si acel spermatozoid cu acele caractere genetice sa se intalneasca in acel moment, in acea zi si sa se formeze o celula ou viabila. Exista o sansa la miliarde ca aceasta celula ou sa fie in interiorul unei femei si nu in al unei femele. Exista o sansa la miliarde ca acea femeie si partenerul ei (asta e optional) sa accepte sa duca la bun sfarsit sarcina. Exista o sansa la miliarde, ca tu sa te nasti sanatos, cu o viata promitatoare inainte. Exista o sansa la miliarde sa te nasti in lumea asta, in Romania, pe continent european (tinand cont ca altii s-au nascut in Africa). Exista o sansa la miliarde ca tu sa ai posibilitatea sa te dezvolti asa cum ai facut-o tu si sa traiesti o viata exact ca a ta. Existao sansa la miliarde sa fii tu insuti. Pentru ca teoretic vorbind, tu schimbi lumea, prin simplul fapt ca existi si ca interactionezi cu ceilalti. Chiar si cea mai mica interventie a ta schima lumea - nimic nu e intamplator! Nu e evident? Exista o sansa la miliarde sa fii tu, aici, acum. Eu o iau mereu ca pe o provocare...ca pe o oportunitate. Enjoy!

Sunday, November 9, 2008

Fragment

Postez un fragmen dintr-o schita pe care sper intr-o zi s-o termin, si s-o si postez :
"- acuma esti doar pesimista.
- e bine sa vezi jumatatea goala a paharului, te face sa te bucuri ca mai ai o jumatate...
- de fapt plangi pentru o jumatate care a disparut....si-atat
Deseori lucrurile pe care le facem sau atitudinile pe care le luam, au la baza un motiv constient, alteori atitudinea este bazata pe o caracteristica cufundata adanc in subconstient, de cele mai multe ori aceasta caracteristica e mandria.
Mandria da nastere orgoliului, iar orgoliul construieste un puternic simt al egoismului, iar egoismul,... egoismul draga mea, ne impiedica sa facem multe, sa depasim situatia noastra, sa evoluam atat psihic cat si sufleteste.
Frica, ce este frica ?
Copila raspunde pe nerasuflate:
- O stare de spirit care te nelinisteste, iti acelereaza pulsul, iti activeaza sistemul nervos simpatic dar te poate bloca....
-Interesant... o definitie destul de lunga... uite alta mai scurta si mai sugestiva: Frica este lipsa credintei."

Saturday, November 8, 2008

Copacul....

Ceva ce am scris acum mult timp..... dar care acum nu mai pare la fel ... in orice caz....have a look :
"Demult, pe vremea cand dinozaurii stapaneau pamantul si cerul, a existat un cpac; dar nu orice fel de copac, caci vezi tu, era unul fermecat. Si acest copac nu isi pierdea frunzele niciodata, caci ele se metamorfozasera de mult in pietre pretioase, tulpina si ramurile erau din aur pur, iar radacinile sale atingeau centrul Pamantului.
Dinozaurii nu i-au putut intelege niciodata rostul, folosindu-l doar pentru a se scarpina.
Intr-o zi, un T-rex, s-a impins atat de tare in el, ca s-a rupt chiar de la baza trunchiului.
Cerul deodata s-a intunecat, si vreme de mult timp, Terra nu a mai vazut Soarele.... acesta era blestemul Copacului "

Sunday, November 2, 2008

Carmen si Rocco (partea a II-a)

-Ba daca stau sa ma gandesc.... da... se numeste salariu... ar trebui sa mai pui osul la treaba din cand in cand....
- Esti rea.... foarte rea...
- Nu, doar realista, dar, te pot ajuta sa-ti gasesti un loc de munca... asta pot sa fac.
- Mda... multumesc mult de ajutor... banii se pot face mai usor decat sa muncesti...

- Pana si traficantii muncesc pentru banii lor, tu vrei sa fi exceptia de la regula, asa  nu merge ... Vino cu mine la firma maine si vorbesc eu cu seful meu sa-ti dea ceva de lucru... temorar, caci esti pus pe fapte mari...

-Frumos... mai si rimeaza ... Ti-am zis ca esti verisoara mea preferata ?

- Sunt singura ta verisoara...

- Ba nu, ar mai fi si versoara mea prin alianta: Roberta .

- Verisoara Roberta ? Nu o cunosc, cine e ?

- Ba o cunosti, dar sub numele de Robert.... Carmen ramase fara cuvinte, Florian se intindea in fotoliu, erau putine clipe cand putea sa o surprinda nepregratita pe Carmen iar pe aceasta avea de gand sa-o savureze.

- Vrei sa spui ca....

- Exact !

- Si  a fost un tratament cu hormoni sau ...

- Cu forfecuta verisoara, cu forfecuta ...

Carmen isi scutura capul ca si cum ar fi incercat sa-si alunge o imagine neplacuta din minte si continua:

- Bine sa lasam asta laoparte deocamdata. De maine vei fi noul portar la firma sau...

-Nici gand, portar ? nu eu....

- Sau te las sa faci cumparaturile si treburile prin casa, stii tu : spalat pe jos, mancarea, sa-l speli pe  Rocco...

- Si cand ziceai ca incep minunata meserie de portar ? (zambeste de parca si-ar cere scuze de replica de dinainte) 

Timpul trecuse prea repede, era aproape 5, cam pe la  ora asta iesea cu Rocco prin parc in fiecare sambata. Carmen il invita si pe Florian sa se plimbe cu ei. Rocco parea un pic nemultumit de invitatie care o emisese Carmen. Avusese timp sa se gandeasca, si concluzionase ca stapanei lui ii lipseste o jumatate; " Asta e problema cu oamenii: sunt tristi pentru  ca sunt singuri, si D-soara Carmen e la fel, numa' ca nu o stie; Bun, si ce e de facut in privinta asta ? hmm... in parc se plimba multi oameni... dar cum voi stii care e potrivit pentru D-soara Carmen ? pai trebuie sa fac o lista; oare ce conteaza mai mult ? cum are blana din cap ? sau daca vaneaza mai bine ? Ar trebui sa observ comportamenul oamenilor si al D-soarei, asa pot face o lista exacta. Perfect, mergem in parc, un loc plin de oameni, ii pot examina, dar ar fi bine daca lenesul asta ar putea s-o descoasa.... ar face si el ceva folositor...."

   Era o seara fumoasa, dar un pic cam frigurosa, dar asta nu-i impiedica pe oameni sa evadeze din casutele lor si sa faca o plimbare prin parc. Toate bune si frumoase, dar cine avea timp sa se plimbe cu o asa misiune pe cap ? Nu si Rocco al nostru. Trebuiau luate masuri, si asta repede.

Duminica, 2 noiembrie 2008 (pagina de jurnal)

[...]Stiu ca pot si ca sunt in stare si de obicei ceea ce ma face sa merg mai departe si ma ambitioneaza sunt tocmai aceste piedici pentru ca ele se pun pentru a ma face sa cred k sunt la mana lor k nu stiu ce sa fac fara pentru a trece peste ele. Si tocmai asta ma ambitioneaza. Nu suport sa fiu santajata, sa depind de ceva sau cineva, tocmai de aceea nu imi pasa daca va trebui sa plec, nu imi pasa daca va trebui sa imi schimb viata radical. O sa o fac fara teama, pentru ca stiu ca sunt mai puternica decat orice…stiu ca in ciuda cuvintelor si beneficiilor care se presupune ca le primesc, exista ceva mai important decat asta. Sunt eu. Si daca eu ma pot simti bine cu mine, pot sa mut muntii din loc. Pot sa fac orice atata timp cat stiu ca beneficiile mele sunt doar formale. Cand stiu ca pt unii a ma ajuta inseamna a indeplini o obligatie. Eu nu sunt dependenta de asta. De fapt sa o stiu imi da mai multa forta. Pentru ca stiu ca pot visele mele vor deveni realitate. Voi zbura asa cum am uitat sa o fac, voi merge sa cuceresc lumea si asta doar pentru ca cineva mi-a spus ca viata mea sta la mana altcuiva. Si eu nu cred asta. Si am sa demonstrez ce inseamna sa fii liber, ce inseamna sa fii tu mai presus de orice… nimic nu ma poate opri. A castiga in viata inseamna a sti sa o traiesti, inseamna sa nu iti fie teama, inseamna sa stii sa zbori…tu stii sa o faci?

Friday, October 31, 2008

Cum spune padurea "ajutor"

Am fost in vara aceasta in vacanta, in Germania. Si in multitudinea de locuri vizitate, m-am urcat pe un munte ( Heidelberg se numeste), care nu e chiar atat de inalt...si m-am dus eu pe carari de mune si nu m-am oprit pana suuuus :) . Privelistea era evident, minunata, plus ca nemtii stiu sa amenajeze un loc spre a fi un ambient placut. Ceea ce mi-a atras insa, cel mai mult atentia, a fost o statuie, desi e impropriu spus, care dadea glas padurii sufocate de poluare.

Un trunchi de copac, uscat, deasupra caruia a fost asezat un trup de om, care, la randul lui cara in spate o plasa mare de gunoi. Metefora? Natura este cea care are de suferit, este cea care duce in spate, cea care plateste pentru iresponsabilitatea noastra cand "uitam" sa aruncam la cos gunoiul... Dar ca sa intelegeti mai bine, adaug articoluli doua fotografii cu acest monument, pentru ca o imagine face cat o mie de cuvinte, iar doua si mai mult ;)



TREI CARTI DE CITIT!!!!

Daca ar fi sa mor...pai cred ca ultimul lucru la care m-as gandi ar fi sa citesc trei carti...desi, trebuie sa recunosc ca mi s-a facut dor de o carte buna chiar astazi. Si cum mergeam eu azi in drum spre facultate, numai de studenti cu carti in brate am vazut....si totusi, revenind...
Daca ar fi sa mor, mi-as dori sa am puse in ordine toate indatoririle mele, sa nu las nimic neterminat...asa ca ar trebui sa citesc si eu , ca restul lumii, ca toti colegii mei silitori, bibliografia de la facultate. Care cuprinde mai mult de trei carti. Dar am sa le enumar pe cele care chiar doresc sa le citesc (in viitorul apropiat, presupun :D ):
1. "Sinuciderea" - Emile Durkheim
2. "Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate" -Konrad Lorenz
3. "Aziluri"- Erving Goffman

Doar 3 carti ? revoltator...

Am primit o leapsa de la Tudor  si m-am gandit ca ar fi timpul sa-o onorez....Deci intrebarea zilei :

Dacă mai ai 3 luni de trăit şi poţi citi doar 3 cărţi, care ar fi acelea? 

1. Asta imi aminteste ca trebuie sa-mi fac analizele, deci primul lucru care ar trebui citit ar fi buletinul de analize, dar cum nu se pune la categoria "carti" trebuie sa mergem mai departe. Unchiul meu are "Divina Comedie" a lui Dante in editia BPT (Bilioteca Pentru Toti),  am inceput-o vara asta si din pacate nu am reusit s-o termin, insa... mai e timp. Deci pana acum avem Iadul, Purgatoriul si Raiul lui Dante asta se pune ca o singura carte sau 3 ? ( daca se pun ca 3, eu am cam incheiiat articolul aici.....)

2. De foarte mult timp imi tot propun sa fac citesc "Dune", dar nu se iveste destul timp incat sa le citesc pe toate o data.

3. Desigur ar mai fi o gramada de carti pe care le-am primit si totusi nu am apucat sa le citesc : "singur pe lume " de Hector Malot , "unfinished tales"  de  J.R.R. Tolkien  si "stapanul tuturor dorintelor- relicva magica" de Judith Merkel Riley, dar probabil as citi povestirile dragute ale lui Rudyard Kipling, sau piesele lui Caragiale, deci probabil as trage la loto ( si castigatorul este........ Rudyard Kipling cu "Povesti asa cum sunt"  ). Desigur ar fi un milion de lucruri de citit si prea putin timp, deci pana la urma am avea asa:

I. as  termina "Divina comedie"  

II. as citi Dune

III.  aici e mai problematic.... dar totusi cred ca as ramane cu comediile lui Caragiale, adica daca tot e sa mori.... macar sa mori binedispus ... nu ?

Deci..... Randul tau Liria ^_^ have fun! Si o invit si pe Raluca sa dea tot ce poate....

O lacrima...







O lacrima fierbinte coboara pe pamant,
Picura constant pe al tau mormant...
Amintirea ta e purtata de vant,
Iar eu stau langa cruce suspinanad....

S-a revarsat tarana ca o mare,
Si te-a-nghitit spre metamorfozare
Te-a luat, te-ai dus, ti-a fost dat sau ai decis,
Noi toti traim ce ne-a fost scris.

Inca mai bantui prin casa parasita,
Inca mai esti in suflet si in gand...
Continui sa existi prin cei ce-ai fost iubita;
[...dar nu a fost metoda potrivita...]

Bat clopotele-acum, s-aude un ecou,
Timpul se scurge, zile trec si vin mereu.
Ai fost, nu esti, dar poate vei mai fi -
Un om se naste mereu spre a muri...
(30 nov. 2008 - in memoram)

Saturday, October 25, 2008

Carmen si Rocco ( partea I )

Intodeauna se trezea cu greu de dimineata, de asta si intarzia mereu, chiar s-a gandit la un moment dat sa faca un dipozitiv care sa toarne apa in capul ei de fiecare data cand suna a 3-a oara alarma, dar desigur asta presupunea sa lase la uscat asternuturile, si sa mai piarda o jumatate de ora cu uscarea parului, asta insemna ca acum nu mai intarzia din cauza faptului ca nu se scula, ci pentru ca se usca pe par o jumatate de ora in fiecare dimineata, ... deci ideea asta fusese abandonata dupa scurt timp.

Deja toata lumea se obisnuise cu ea, mereu aparea cu cel putin jumatate de ora mai taziu, aparuse chiar vorba intre colegii ei de la servici: " sfertul Carmenial" , dar Carmen nu se supara pe faza asta, si nici sefii ei nu se suparau pe ea fiindca intarzia, era mult prea buna in ceea ce facea, si chiar daca intarzia la serviciu (asta se intampla mereu...) recupera cu o viteza uimitoare, si plus avea o personalitate incantatatoare care iti facea imposibila orice incercare de a te supara pe ea. Asa era ea, sincera si mereu bine dispusa ( chiar si atunci cand era somnoroasa) si cu lipici la oameni.

Si cum mereu exista un "dar", uite ca se iveste unul si in povestirea noastra ... Dar desi avea o viata comoda si tot ce isi dorea ea.. cu toate astea parea ca lipseste ceva, ceva ce ea inca nu aflase...

Se gandise mereu la asta in plimbariile ei lungi prin parc cu Rocco, si nu-i daduse de cap nici pana acum. Pana si Rocco observase o diferenta in comportamentul stapanei : Carmen nu se mai amuza atunci cand el incerca sa goneasca ariciul din spatele casei, nu se mai juca cu el atunci cand ieseau in parc si chiar de multe ori nu-l mai baga in seama. Trebuia sa se faca ceva, asa ca el Rocco un Airdale Terrier se hotara sa schimbe situatia, nu stia cum, si nu stia ce va face, dar cand Rocco se hotarareste sa faca ceva, apoi duce pana la bun sfarsit.

Era inceput de toamna, si Carmen avu un musafir, mai nepoftit : se trezi la usa cu verisorul ei ( cel sacaitor), dar cum nu avu ce sa faca, il primi in casa... apoi de....rudele sunt rude nu ai ce sa faci.

- Ce vant te-aduce pe aceste meleaguri vere Florian ?

- Vantul cald si primitor al banilor draga verisoara...

- Tot nu te-ai invatat minte ?

-De ce as face asta ? cand as putea sa insist si sa reusesc; afiseaza un zambet prostesc lasand sa se vada un zambet destul de convingator. Daca verisoara lui avea lipici la oameni, ei bine, el era inzestrat cu o persoanalitate foarte carismatica. Ar fi putut sa fie un vanzator foarte bun, dar de... omul se lungeste cand e vorba de bani.... Am sa-mi infiintez o firma, o companie, o sa ajungem cei mai tari, cu filiale in toata tara: Constanta, Tulcea, Arad, Brasov, Iasi..... ce mai? Incepem cu Bucurestiul, continuam cu tara si sfarsim cu .... ( face o pauza ca sa zambesca sugestiv) ... sfarsim cu toata lumea.

- Se pare ca ai toate organizate frumos, dar asta doar in aparenta....

- Ce vorbesti verisoara ? se mira Florian doar pentru o clipa, apoi isi aminteste ca scumpa lui verisoara sta la capitolul intuitie foarte bine, si a reusit sa-l ghiceasca aproape de fiecare data....

- Ai gasit macar un nume pentru compania asta ?

- Pai da... da.... Flower Power !

Carmen rade cu pofta pret de cateva clipe

-Numele asta l-ai inventat acum pe moment ....

- Asa e, dar totusi ma bucur ca te-am facut sa razi ...

- Si ce va face firma asta a ta ? o tacere neasteptata se lasa din partea lui Florian, la asta nu se gandise, si intrebare il lua pe nepregatite, dar cum salvarea vine de unde nu te astepti, iata ca si micul nostru Rocco intra in camera cu coada sus, fericit ca a reusit sa alunge ariciul fara sa fie intepat (de fapt ariciul se hotara sa faca o plimbare prin alte gradini) , asa ca Florian aproape ca sari de pe fotoliu cu raspunsul:

- Flower Power prima firma care va asigura toate serviciile pentru cainele vostru, totul de la dresaj pana cosmetizare .....

- Bine.... poti sta aici pentru cateva zile, dar nu-ti dau nici un banut ....

- Hai , doar un mic imprumut....

- Cat de mic ?

- 1000 de euroi ?

- NICI gand..... cum adica ? de abia ma intretin pe mine si pe Rocco, si mai vrei sa-ti dau si tie ?

- Bine... deci nu am nici o sansa sa primesc bani de Craciun (eventual in avans) zise zambind gretos de dulce.

- Ba daca stau sa ma gandesc.... da... se numeste salariu... ar trebui sa mai pui osul la treaba din cand in cand....

Friday, October 24, 2008

Lumea ciudatilor

Ati observat vreodata ce e in jurul vostru? A stat oare cineva, altcineva in afara de mine sa observe macar o secunda ceea ce se afla in jurul sau? Pentru ca eu am descoperit o lume fascinanta a cidateniilor si a ciudatilor. Si sunt multe lumi care se intrepatrund in universul asta nemarginit, dar lumea ciudatilor este atat de evidenta incat nici nu o mai percepem ca fiind ciudata. A intrat in asa zisa normalitate...care evident, este relativa...doua minute, cam de atat este nevoie. Doua minute sa iesi pe strada. Oriunde. Oriunde in Bucuresti cel putin. Gasesti peste tot oameni. Si daca ai putea sa stai doua minute observand: la magazinul din colt, cum vecina de la doi a iesit sa cumpere paine in halatul de baie si cu parul valvoi. In fata blocului copiii din cartier sunt imbracati ca la carnaval: cu caciulite cu urechi si au jucarii care aduc a gadgeturi... la scoala o adevarata parada a modei...iar asta daca ne referim numai la partea care tine de moda. sincer vorbind, nu am mai vazut pe cineva de multa vreme imbracat normal...ori elegant, extrem de elegant, ori in pas cu moda care sa te faca sa iesi in evidenta, ori total aiurea...da, ok, nu o sa ma apuc acum sa spun ca ar fi bine sa renuntam la haine...doar ca haina a ajuns sa [il] faca pe om, poate intr-un procentaj prea mare. Suntem efectiv niste marionete...avand impresia ca detinem controlul, nu facem altceva decat sa ne luam la intrecere cu perfectiunea...inclusiv cea mai sexy femeie in viata se chinuie sa ajunga la imaginea perfecta pe care o afiseaza in reviste...vreau sa subliniez aici, din nou, lipsa de normalitate. Doar ca din pacate, nu se operste aici...daca mai ai inca doua minute sa incerci nu numai sa vezi, ci sa si asculti ce spun fiecare...pai o sa intelegi exact ce spun. Poate ca am auzit de multe ori expresii de genul: papusa barbie, pausa de plastic, persoana blonda (evident la modul figurat) si asa mai departe. Pai...da, in aparenta sunt minunate, dar esenta pare a se altera tocmai din aceasta cauza...vad o mare criza de originalitate...vad cum diamantele palesc in fata unei balti cu noroi. Si cica asta nu e o lume a ciudatilor?

Thursday, October 23, 2008

Motivatia mea


       Persoanele care ma cunosc (si astea sunt putine ) stiu ca nu sunt in   pas cu moda, si pe primul plan pun ce e calduros si confortabil, dupa aia mai vedem, ideea e ca nu am facut acest blog din pura mea dorinta de a ma exprima, vedeti voi constiinta are si ea o parere despre ce face omul in viata de zi cu zi (asta desigur pana cand omul se apuca si o leaga bine, si ii pune si un calus in gura...), iar constiinta mea spune ca ar trebui sa incerc sa scriu (inca nu i-am pus calus inca)... chiar daca nu scriu cine stie ce, chiar daca nu se uita nimeni pe ele... macar eu le-am scris, macar asta naste o dorinta de a scrie in continuare, ce are ca efect perfectionare stilului ( sau mai bine zis a felului in care scriu,.. eu inca nu am stil, sunt prea mica...), a exprimarii,... pana la urma e pacat sa nu faci ceva daca sufletul iti spune  sa faci.... Ideea e, ca scriu nu din cauza modei, nu ca sa ma laud, sau sa ma dau mare, ci doar pentru ca in unele momente ma apuca o dorinta de scris, asa ca orice ati spune, eu... eu tot voi scrie  ... ^_^

Saturday, October 18, 2008

Visele, omul si adolescenta

   Oamenii tind sa-si complice viata ( FAPT  DOVEDIT ), nimeni nu contesta acest talent al omului de a se incurca in necazuri   ( zapacindu-i si pe ceilalti din jur).

   Adolescenta este o suita de incurcaturi: prieteni, iubiri, tradari si amagirii ce par a nu a avea solutii. De ce e asa de complicata ? DE CE ? DE CE ? De trei ori de ce !

  Poate pentru ca adolescenta reprezinta ultima suta de metri pana la maturitate, perioada in care omul vrand sa exploreze indemnat de sentimente tinde sa-si complice viata ca de.... ce-si face omul cu mana lui , ...lucru manual se cheama.

  Adolescenta ramane o perioada minunata din viata fiecarui om, in care isi descopera sentimentele, iar visele si sperantele ii dau aripi parind ca cerul este atat de aproape incat il poate atinge.

  Asa ca tinerilor adulti : visati, sperati si zburati catre idealurile voastre fara frica ca aripile ce le aveti vi se vor topi vreodata, caci , ... pana la urma speranta moare ultima......

Deci pana la urma ce titlu punem ?

mali: gasim un titlu pt al nostru blog ?
liria: :D; sugestii?
mali: is that a " " how do i get out of this smile ? or a ..." "i have no ideea smile ?
liria: i have no ideea
mali: zambeste, maine va fi mai rau ?"zambeste, maine va fi mai rau .... sau nu"
liria: i have no ideea
mali: oky,sa ne gandim la ceva care ne reprezinta: banane, pai da, ca daca le pui la orizontala arata ca un zambet
liria: stele
mali:bananele stelare, e un inceput.
mali: reaching for the stars ?
liria: wow, c bn suna, dar in eng?
mali dar as prefera in romana
liria: mda...ma gandeam eu...
mali: oky, deci hai sa incercam ce fac eu de obicei la felicitari , cu alte cuvinte "when in dout read Eminescu" 
liria: lupii sunt preferatii tai
mali: deocamdata da
liria: urland la stele?
mali: dar s-ar putea sa se schimbe, asa ca "urland la luna / stele" nu cred ca e o idee buna
mali: stai sa scot cartea cu eminescu 
liria vantul, marea
mali: muntele, nisipul
liria: planetele in jurul unui soare toate compun un univers
liria: asta vreau sa o pun ca citat
liria: planetele in jurul unui soare ...toate compun un univers
liria: iti place?
mali: un sistem
mali: univers e mai mare
mali: are mai multe sisteme solare
liria: era mai lung citatul...
liria: un om mic intr-o lume mare, doi ochi mari c privesc in susplanetele in jurul unui soare toate compun un univers
mali: mie imi placea citatul acela cu "timpul mort isi intinde al sau trup si devine vecinicie"
mali: aspirand spre stele
liria: mie d la eminescu imi place mortua est si glossa atat
mali: "ce e val ca valul trece " ?
liria: si unde e legatura?
mali:" viitorul si trecutul sunt a filei doua fete" sau ce zici de :la steaua ce-o urmam e-o cale atat de lunga, dar nici noi nu ne incumetam s-o lasam neparcursa
mali: asta-i prea mult
liria: da, prea mult
liria: c marfa suna asta...
mali: adaptare din "la steaua"
liria: zambete vii in lume sunt uitate
liria: wow
liria: dar nu pt blog
liria: doar asa
liria: suna misto
liria: si inca una
liria: dar cat d trist e sa te lasi iubit, sa spui da fara ca ceva sa fii simtit, cat d trist e sa suferi in tacere cat de trist, cata durere, sa fii iubit dar tu sa nu simti c-ai iubit
mali: e super

liria: eu am scris-o pe 21 .08 .2006

 SI DUPA MINUTE (pareau ore ) IN SIR .....

mali: da-mi un sinonim in rom pt "to reach"
 in afara de :a asipra, a atinge si a ajunge
liria: a atige
liria: a aspira
mali: "tintind spre stele" ?
mali: de la a tinti
liria: aspirand spre stele
mali: intinzandu-ne la stele
liriau: ca si cum m-am trezit din somn...
mali: atentie pericol de intinderi ale celulei neuronale(asta sa punem jos)
mali: "spre stele"
mali: oky, hai sa schimbam un pic prisma, sa gandim verde
mali: tot bllog-ul e verde
mali: sa gandim verde:mama natura, copaci, munti
liria: martieni?
mali: sau poate plutonieni
liria: extraterestrii
liria: din stele
liria: sistemul stelar
mali: al martienilor
liria: exista asa cv?
mali: martieni?
liria: nu, sistem stelar?
mali: inca nu s-a descoperit nici unul din cate stiu eu....
liria: ?
liria: aha, deci merge
mali: pai ... nu stiu

liria: k noi il descoperim...

SE DUPA ALTE MINUTE (care pareau tot ore)

mali: ce zici de disecand problema ?
liria: autopsia problemelor...
mali: dicolo de scheletul problemei e solutia
liria: c tare!
liria: hai sa facem un aricol despre asta
mali: da,ce ar fi sa dam copy si paste la unele replici din discutia noastra ?
liria: daaaaaaaaaaa
mali: dar de unde incepem ?
liria: inclusiv pe cele in care spun eu maaaaaaaaaaaaaaliiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
liria: sa pot din nou sa zbor....m-am prabusit dar vreau sa ma ridic
liria: i stay i think i smile again i close my eyes i feel the pain
liria: si astea imi plac
maliu: atentie cad stele ?
liria: ba nu cade nici una
mali: pai poate are sa fie o ploaie...

liria :scuze se gasesc tot timpul (inclusiv pt acest bolg) ?

Si "dupa lupte seculare" care au durat aproape 30 de minute .....

liria:ce zice de " o sclipire d moment...." ?

mali: imi place ....

Si asa am ajuns intr-un luuuuuuuuung final la o intelegere..... deci pana una alta acesta va fi titlul, cum am zis, pana ne razgandim......:)

Friday, October 17, 2008

sertarul amintirilor

am un sertar plin cu scrisori si felicitari primite....am un sertar al amintirilor, al legaturilor de suflet...nu arunc niciodata o scrisoare...pentru ca e plina de sentimente: ale persoanei care a scris-o si ale mele. si cand deschid sertarul prafuit, imi cad ochii pe cate un rand, o fraza, un cuvant...si imi dau seama cate au fost, cate sunt si cate vor mai fi....

"mi-e dor de tine", "vreau sa iti multumesc ca ai fost langa mine","tu insemni totul pentru mine", "te iubesc mult", "ramai mereu asa cum esti acum si nu te schimba pentru nimic in lume"

imi amintesc ca la un moment dat imi scrisesem chiar si eu o scrisoare pentru mine, in scopul de a o citi in clipele in care nu ma simteam bine, pentru autoincurajare...wow, ce efect au niste simple cuvinte...poate pare ciudat, dar omul reactioneaza la ceea ce i se spune si se lasa influentat de ce i se spune, chiar daca nu vrea sa recunoasca...este o fiinta sociala, zoon politikon, deci suntem condamnati la a trai intre oameni si a comunica intre noi. si este de preferat ca o persoana sa se concentreze asupra partilor bune din viata ei astfel incat sa progreseze...deci este de preferat o vorba buna in locul celei rele...
de asta pastrez eu scrisorile ale vechi si prafuite. pentru ca daca le citesc imi amintesc cat insemn eu pentru ceilalti, de cate lucruri sunt capabila si cat de fericita ar trebui sa fiu pentru ca m-am nascut, ca am o viata si traiesc...suna ciudat, dar atunci am senzatia ca pot cuceri lumea...

Thursday, October 16, 2008

doar o alta zi...8-)

azi am terminat cursurile devreme...si aveam planificat sa ma duc pana la medicul facultatii...doar ca mi-a scapat din vedere ca ma aflu in Romania si respectivul medic era in concediu de odihna, desi nu era nici un afis care sa anunte acest lucru...pfff! deci dupa ce mi-am zis ca nu are sens sa ma enervez, am inceput sa dau telefoane poate merg si eu la o plimbare prin oras insotita...de unde atata! toti erau sub stresul cursurilor, laboratoarelor, lp-urilor, seminariilor. greu de crezut asta cand pe strazi nu mai ai loc sa arunci un ac, nu? asa ca am inchiriat o bicicleta (si va sfatuiesc pe toti sa o faceti) si am pornit hai-hui prin parc zambind ca o nebuna...dupa ce a expirat ora am dus cuminte bicla inapoi si am pornit spre casa. cu metroul. si cine circula cu el mai des stie ca inauntrul lui te simti ca un gandac strivit (scuze de comparatie)...deci metroul pliiiiiiiiiin rauuuuu! si foarte caaald si mare inghesuiala...adica pana la urma nimic anormal...si in inghesuiala aia vad la un moment dat un tip super interesant si aratos, cu care nu m-am putut abtine si am firtat, desi mai aveam putin si incepeam sa urlu din cauza ghionturilor subtile ale pasagerilor care urcau si coborau....la un moment dat, cand deja contactul vizual nu mai era posibil, din motive evidente, primesc un biletel: "imi place de tine. da-mi numarul tau de telefon!" wow! cat de tare! si asta a fost inceputul unei idile...8-)

Wednesday, October 15, 2008

Prieteni


Un cuvant utilizat foarte utilizat in viata de zi cu zi.....  Daca intrebi pe cineva ce este un prieten iti va spune vesnica si repetitiva poezie : cineva care sa fie acolo cand ai nevoie de el, o persoana pe care sa poti conta. Frantura aceasta de conversatie (auzita intr-un parc din minunatul nostru Bucuresti) este cea care m-a pus pe ganduri " - Cineva mi-a spus ca: Frieds are like baloons, if you let them go, the'll fly away " , ( Si cum nu-mi place de regula sa citesc fraze in engeleza in mijlocul unui paragraf in romana, si viceversa , am sa si traduc fraza respectiva "prietenii sunt ca baloanele, daca le dai drumul vor zbura in departare", desigur ca un balon romanesc va ateriza usor pe pamant, dar sa nu uitam ca mai exista si baloanele umflate cu heliu (cum mai vedem prin filme, sau mai nou prin hipermarket-uri), ei bine, in mod evident tocmai despre acele baloane e vorba aici. Interesant, hai sa analizam oleaca aceasta definitie data prieteniei : practic daca nu pastrezi contactul cu o persoana, ea inceteaza sa-ti mai fie prieten, ajunge in stadiul de amic, apoi degenereaza in cunostinta, pentru ca mai apoi sa te intalnesti intamplator cu ea pe strada si sa-ti dai seama ca nu o mai cunosti deloc, deci se poate ajunge chiar la stadiul de necunoscut, de strain. Ei bine, eu nu sunt de aceeasi parere. Consider ca un prieten adevarat desi rar, dar nu inexistent, e o persoana cu care inainte de toate ai o conexiune, cu care  esti pe aceasi lungime de unda, asta mi se pare cel mai important.Sunt lucruri mai importante decat vorbele in vant, sau decat  ticurile enervante (cu care insa ajungi sa te obisnuiesti la un moment dat), dar nimic nu gasesc mai important ca o punte de legatura intre doua suflete, punte, conexiune care atat timp cat sufletele nu se schimba, cat timp  cresc si sunt "pe aceasi lungime de unda", cat timp au aproximativ aceeasi scara de valori, acea conexiune nu se va intrerupe, oricat de mult timp va trece, oricat de multe intamplari le-ar presari viata in calea unor prietenii, caci prietenia e mai mult decat "asculta-ma si pe mine cum ma miorlai" , sau "vino cu mine la cumparaturi" sau pune-ma  prezent la cursul X, doar suntem prieteni, nu? " ....... cel putin.... cel putin eu asa cred.

Dati-mi in cap, dar eu cred ca daca pur si simplu nu ai chef sa iesi, un prieten te va intelege;

Dati-mi in cap dar eu cred ca daca nu vorbesti timp de 3 luni cu cel mai bun prieten al tau, asta nu inseamna ca nu mai este cel mai apropiat de sufletul tau, ci doar ca nu e pus la curent, fi sigur ca te va apuca un dor de a afla cum el priveste lucrurile , cum priveste o problema, si cand il vei suna, chit ca e prima data dupa 4 luni, va fi bucuros sa te auda, si va fi incantat sa te ajute....

Dati-mi in cap dar asta cred eu despre prietenie .........

of

toata lumea incepe sa isi faca blog...vine un moment cand hi5 nu mai e de ajuns...cand vorbitul pe mess nu mai e la moda...si in incercarile noastre patetice de a ne afirma ca indivizi, de a socializa etc, ne facem si noi blog. si evident, m-a lovit si pe mine febra blogurilor. dar daca la inceput imi doream sa fie ceva extraordinar, dupa vizitarea mai multor astfel de "expozitii online" am desoperit ca nu sunt cine stie ce. totul pare mai frumos la inceput. si cum blogul asta fost realizat cu multa truda, dar a devenit un fel de ciorna, pentru ca sincer, nu ne-am organizat cum trebuie, din cauza lipsei timpului...sau a neuronilor, in cazul subsemnatei...a iesit ce vedeti si voi: un spatiu virtual in care imi arunc ideile cu multa nervozitate prin intermediul tastaturii care imi transmite cu viteza mbps (cred) mesajul pe blog...sincer? mare porcarie! dar sunt multe porcarii in lumea asta si toate au rolul lor in viata fiecaruia, asa cum o sa am si eu un rol in viata ta daca citesti vreodata aricolul asta... pana una alta imi urez bun venit in lumea pseudoscriitorilor online.

Monday, October 13, 2008

Louis Armstrong

Apucandu-ma sa caut melodi cantate de Louise Armstrong, care vrand nevrand imi starneau un zambet, melodi precum "smile", "what a wonderful world", "a kiss to build a dream on" am dat de altele noi, aici termenul de "nou" fiind impropiu folosit, dar erau noi pentru mine, era un stil cu totul nou, pe care nu avusesem ocazia sa-l intalnesc de prea multe ori. Dar inainte te toate, ma simt datoare sa spun cateva cuvinte despre artist in sine.deci....
Louis Armstrong (4 aug. 1901-6 iulie 1971) cunoscut si sub numele de Satchmo ( de la "satchel-mouth" care ar insemna "o gura cat o toba", sau daca optati pentru exoresia romaneasca "gura-mare" ) se naste in New Orleans, Louisiana intr-o familie saraca (parinti se separa curand dupa venirea lui pe lume). Creste cu muzica in suflet si cantand la colturi de strada reuseste sa-si dezvolte o intonatie optima si o spontenaitate caracteristica Jazz-ului.
Devine un mucian profesionist complet in momentul in care invata notele muzicale (pana la vasta de 17 ani canta din auzite). Desi s-a nascut si a crescut pe trepta cea mai de jos a societatii, muzica este cea care il ridica ajungand sa cante cu "king Oliver" considerat cel mai bun trompetist din New Orleans. Ajunge apoi sa cante cu propia sa trupa : "All Stars" , dar se imbolnaveste de cancer la gat, iar desi medicul i-a recomandat sa renunte la trompeta, Satchmo nu poate; moare in casa sa din New York.

Aici canta cu Ella Fitzgerald in

        melodia intitulata "Summertime" 




Iar aici cu Dizzy Gillespie in "Umbrella Man"

Dizzy Gillespie este cel cu trompeta mai ciudata; conform spuselor lui Dizzy, trompeta indoita la un unghi de 45 de grade este rezultatul unui accident la locul de munca, dar acest accident a schimbat si tonul instrumentului, iar lui Gillespie i-a placut efectul.

Sunday, October 12, 2008

Fragment de poveste....

(...)M-am trezit dintr-o data singura, chiar si cu Scooby langa mine. Eram pierduta. Pierduta intr-o lume fada, fara viata, eram inchisa intr-un cufar imens si, desi era deschis, nu aveam puterea de a ma ridica si de a iesi din el, in lumea reala. Stateam acolo, nemiscata, ca o statuie si ma pierdusem intr-un univers al viselor. Nu aveam nici macar puterea de a striga dupa ajutor. Incercam sa plang, sa ma descarc, dar era in zadar…! Credeam ca reusisem sa trec de acest zid care-mi ruinase copilaria, dar se pare ca fusese doar o iluzie. Cum puteam eu sa trec mai departe? Cum mai puteam acum sa aprind stelele de pe cer ?… Cum ???
Imi treceau prin fata ochilor secvente din trecutul pe care nu vroiam sa mi-l mai amintesc, pe care pana acum reusisem sa-l maschez cu amintiri frumoase… trecutul de care fugeam in fiecare zi… Fugeam mereu de ceea ce se intamplase si nu vroiam vreodata sa mai ajung in acea situatie… Evitasem totul pana acum… pana acum, cand totul parea perfect, cand eram poate cel mai fericita, pana acum, cand, dintr-o data, fara un motiv anume, totul incepu sa se repete exact ca in acele zile, ca in acele momente, in care nu puteam face nimic. Si nici acum nu pot, pentru ca nu stiu ce sa fac…
Cum e posibil, ca intr-o fractiune de secunda, sa se repete istoria ? Oare chiar suntem pe o scena, in care ne jucam propriul rol la nesfarsit? Nu poate fi atat de crud destinul! Nu!
Totul era in mainile mele, as fi putut face ceva…dar, de fapt, nu puteam… Stateam ca o statuie si priveam…se intampla din nou, asa cum se mai intamplase…In fata mea se dezlantuia iadul, dar eu eram inerta. In jurul meu incepura sa vine pompierii, salvarea si politia. Incepusera toti sa-si faca datoria…mai putin eu! Eu stateam acolo, nemiscata, fara a scoate vre un sunet, fara a mai simti altceva in afara de deznadejde si priveam asa cum privisem si acum mai bine de 20 de ani… Priveam cum flacarile mistuie tot, priveam cum toti cei la care tin se lupta pentru viata. Fugisem acum, cum fugisem si atunci, fara a-mi pasa decat de mine si, desi ranita, nu simteam nimic, pentru ca nu mai faceam parte din acea lume, nu ma mai aflam in acel corp.
Dupa mult fum si multa zarva, stand la fel de nemiscata langa acel copac batran, cu Scooby langa mine, simteam cum trecutul se repeta. Acum 20 de ani, aveam ursuletul de plus in brate si stateam tot langa un copac batran. Vedeam acum, asa cum vazusem si atunci, cum incep sa iasa din cladire ranitii…victimele…familia mea…ALBERT!!!
Dintr-o data ochii mi se umplura de lacrimi. Am auzit o voce. Am intors capul si am vazut pe cineva indreptandu-se spre mine… Mi-am ridicat ochii spre cer…Printre norii de fum se vedeau stelele. Atunci nu le vazusem…Incepusem sa simt din nou viata, dar a fost prea mult pentru mine. O durere cumplita m-a doborat la pamant…(...)
daca va intereseaza contextul, postati un comment :-)

Monday, September 29, 2008

De ce ne-am hotarat sa ne cream un blog?


Prin clasa a opta au inceput intrebarile serioase despre viitorul meu...ce voi deveni? Ce drum voi alege in viata? Bineinteles ca nu eu imi puneam astfel de probleme, ci parintii. Eu imi doream sa ma bucur de viata de liceu, ca orice alt adolescent si nu imi pasa cat de putin de profesie sau cariera...Dar a venit un moment cu adevarat dramatic, in care, stand fata in fata cu cei care doreau sa imi decid odata pentru totdeauna viitorul, la o discutie deranjant de serioasa de la care nu ma puteam sustrage, a trebuit sa spun ca in 24 de ore le voi da un raspuns...si am stat toata noaptea gandindu-ma...rasucindu-ma in asternut...neputand pune geana pe geana...fara efect! Nu puteam spune ce imi doresc pentru ca nu stiam (intre noi fie vorba nici acum nu stiu :-)...). Singurul lucru cert era ca imi trebuie diversitate in viitoarea mea profesie...si tot stand a doua zi, gandindu-ma si razgandindu-ma, vazand cum trec cele 24 de ore, imi aduc aminte ca imi place sa scriu...sa inventez povesti, sa ma repun dupa un moment prost folosind o foaie si un pix...da! Asta era!
Sa fiu scriitor nu i-ar fi multumit...Dar jurnalismul era o optiune! Si am reusit sa trec astfel cu bine peste cele 24 de ore. In final insa, nu am urmat jurnalismul...dar inca imi place sa scriu! ;-)

By Liria