Wednesday, December 31, 2008

31 decembrie

31 decembrie ma prinde mergand pe strazile din Bucuresti, nu stiu ce cautam, poate rapunsuri, poare intrebari la raspunsurile mele.... Era o atmosfera care te ingheta, in jurul meu erau numai oameni incarcati cu plase; intru intr-un magazin sa ma adapostesc de vantul rece care parca patrundea pana la oase. Stau cateva momente, si apoi ma decid sa colind prin magazin, era un magazin de antichitati, mobila facuta in stilul secolului trecut era pusa frumos in fata vitrinei, lumina era slaba -poate pentru a masca zgarieturile de pe suprafata multor obiecte- si ma gasesc deodata privindu-ma in oglinda unei console din lemn masiv care cred ca era aurit, aratam ca un pitic din povesti, frigul imi inrosise obrajii creeand astfel un contrast cu caciula mea verde, imi scot caciula si fularul si ma deschei la geaca, efectul de pitic se mai estompeaza. Continui sa ma uit in jur, mozaicuri gata de a fi fixate, tablouri, farfurii, mobila de toate felurile, iar, in spatele magazinului la un birou enorm ce parea a fi facut din lemn de castan, statea un batran ghebosat deasupra unor carti vechi. Par in cap numai avea, dar barba lunga de o palma parea ca avea pe vremuri culoarea roscata, insa acum era alba, si numai cateva fire se incapatanau sa reziste fortei timpului. Pasi mei grei il facura sa tresara, isi ridica capul din hartoagele lui, se incrunta pentru un moment, apoi isi dadu jos ochelarii patratosi, si scoase o bucata de piele de caprioara din buzunarul vestii de catifea, si ii sterse cu ea. Dupa ce termina, ii puse inapoi pe nas, aranjandu-i, se hotarasete sa mi se adreseze : "Ce face o domnisoara ca tine intr-un magazin de antichitati la ora asta in ultima zi a anului ? " zambesc un pic sarcastic si ii raspund uitandu-ma in ochiii lui de verde viu." De ce tine un batranel ca dumneata un magazin de antichitati deschis in ultima zi a anului ?" "Afla deci ca eu sunt propietarul, si consider ca 31 decembrie e doar o alta zi ca oricare alta.....asa ca magazinul il tin deschis conform programului unei zile obisnuite de lucru....".Parea un omulet scund de statura, iar faptul ca statea cocosat accentua aceasta idee, era imbracat la patru ace, pantaloni de stofa, camasa de bumbac peste care se incheia o vesta de catifea eleganta, ochiii mari pareau niste smaralde fixate intr-o bucata de marmura frumos slefuita. Se uita o clipa in ochii mei si ma intreaba brusc " Te-as intreba daca citesti, dar stiu destule despre tinerii din ziua de astazi incat sa numai pun aceasta intrebare" " Se vede ca nu stii destule " ii raspund taios. Se ridica de pe scaun, si inainteaza cativa pasi spre fundul magazinului, avand tot timpul un aer misterios, il urmez aproape instictiv, si ma trezesc in fata unei biblioteci imense cu doua etaje, care pana la aprinderea unei veioze, se ascunsese in umbra unei cortine vechi. Batranelul se urca pe o scara in spirala, ajungand la primul etaj, facu cativa pasi, se opri si incepu sa caute ceva, deschise usa de sticla ce proteja cartile de praf, si scoase cu delicatete una dintre ele, doar ca mai apoi sa mi-o arunce mie in cap. O prind cu mana, dar nu indeajuns de bine cat sa-ii modific traiectoria, asa ca un cucui mi se rasare in cap, dar pana sa ma dezmeticesc eu..... ma trezesc cu inca una. Noroc ca am cap, altfel nu stiu cu ce as fi prins cartile, sau cel putin cred ca la asta se gandea batranelul. Vad in partea laterala a biroului un cos de gunoi gol, si pe scaun o perna, asa ca ma grabesc sa pun una intr-altul, si sa o pun in locul in care calcullez ca ar atinge cartea pamantul daca nu ar intra in capul meu.... timp de vreo 5 minute nu mai arunca nici o carte- nu mai mergea poate ca nu era capul meu acolo- asta imi da timp sa citesc titlurile : "Darmarea fatadelor" si "Copacul batran" autorii nu erau trecuti. Numai bine ca ma trezesc din nou cu un cucui provocat de alta carte, batranelul se mutase, si deschisese o alta vitrina aflata in dreptul capului meu - desi ma mutasem-. "Castele parasite" acesta era numele celei de-a 3-a carti pe care capul meu a binevoit s-o prinda, si pe aceasta autorul nu era trecut pe coperta. Batranelul cobori scarile cu un volum mic, pe care il tinea strans la piept si pe care o puse cuminte pe birou. spijinandu-se cu amandoua mainile de birou, parea ca se pregateste sa se aseze, dar parca amintindu-si de mine se intoarse pe jumatate si imi spune taios : "Acum fugi d-aici. E timpul sa inchid" . Merg cu pasi grei pana la usa, o deschid si o inchid, ca mai apoi sa ma strecor din nou in spatele magazinului, spre biroul de castan. Batranelul nu mai era acolo, si nici hartoagele sub care il gasisem aplecat acum cateva minute, tot ce ramasese era un volum mic imbract in piele colorata in albastru si cu litere aurite "Timpul si legile sale", o deschid, narile mi se umplu cu miros de clei de oase; toata cartea era plina de desene facute de mana in cerneala; paginile se oprira la capitolul "transformarea", cartea fusese deschisa de multe ori la aceasta pagina. Nu am apucat sa aprofundez lectura, caci am auzit pasi venind dinspre biblioteca aceea uriasa,Ma ascund in spatele unei perdele mai groase, si sper sa nu ma vada. Batranelul se apropie de birou, si lua cartea, apoi stinse veioza, si se indrepta spre biblioteca, afara se auzeau deja foc de artificii, iar batranelul bombanea "Iar au inceput cu artificiile? in fiecare an, cu aceleasi artificii, doar ca sa-mi impuste mie timpanele...or sa treaca si astea.. dar o sa revina din nou...", apoi se auzi un fasait, iar apoi un scartait puternic si batranelul se pierdu in intuneric. Ma apropiai si vazu un segment al bibliotecii deschis ca o usa, lasand sa se vada inceputul unui hol intunecos. Curiozitatea m-a impins sa-l urmaresc pe batranel, asa ca m-am apropiat, am pasit pe piatra alunecoasa a holului, iar usa se inchise in spatele meu cu un alt scartait puternic. Se facu intuneric bezna, si incercand sa gasesc peretele, sa urmez holul dupa el... dadui de ceva pufos... care nu parea sa fie deloc peretele..." Vad ca nu prea asculti cand ti se spune sa pleci " ma speriai, si dadu inapoi, ma impiedicai de o piatra si ajunsei undeva pe podea cu capul lovit usor de o piatra. Se aprinse o torta, si acum se putea vedea fata batranelului care nu parea nici surprins, nici suparat ca l-am urmat, ci doar continua, "... hai se apropie miezul noptii."

Tuesday, December 30, 2008

Scrisoare

Nu pot sa mai visez la tine...nu imi mai pot permite sa te las sa imi intrii in inima. Nu mai poti intra inca odata. A trecut prea mult timp si cred ca multe lucruri s-au schimbat. Nu pot sa risc sa te iubesc din nou. Nu mai are sens sa ma gandesc ca poate...oricum, primul meu gand, daca te vad, este sa fug cat mai repede si cat mai departe. Se pare ca imi e teama, iar daca imi e teama inseamna ca de fapt, nu te iubesc. "Pentru ca frica are de-a face cu pedeapsa si cine se teme nu a ajuns desavarsit in dragoste..."
Totusi, reusesti sa ma bantui...sa nu ma lasi sa te uit...sa ma chinui... Cum e posibil sa mai simt ceva chiar si acum?! De ce nu pot sa trec pe langa tine si sa nu imi pese asa cum se intampla cu ceilalti? De ce trebuie sa fii tu diferit? Au trecut atatia ani de cand eu nu am mai simtit cu adevarat si nimic nu m-a mai facut sa tresar...si acum, dupa atatia ani tu, TU ma trezesti la viata. De ce? Cand este evident ca nimic nu se poate intampla oricat de mult imi doresc? De ce ai ramas inca in sufletul meu? De ce cateva secunde au efect o eternitate? De ce, de ce...de ce e asa greu? Vreau si nu vreau sa te uit...vreau pentru ca e foarte greu, dar nu vreau pentru ca e prea frumos...

Thursday, December 25, 2008

Make a wish!

Make a wish...it will come true. Every Christmas is magic...in every Christmas night, under a Christmas tree, each one of us should make a wish. Every sincere wish will come true. This is what is magic on Christmas. It's not about presents, or shopping, not even about Santa, it is about wishes. Every wish will fly to an angel and the angel will make it happen. Make a sincere wish and belive. This is the real Spirit of Christmas. This is what I feel when Christmas approach. Belive in miracles!

Wednesday, December 10, 2008

Carmen si Rocco (partea a III-a )

Toate bune si frumoase, dar cine avea timp sa se plimbe cu o asa misiune pe cap ? Nu si Rocco al nostru. Trebuiau luate masuri, si asta repede.

Si cum vorbeau Carmen si Florian despre multe si marunte, iata ca un anume personaj ii intrerupe din discutia lor. Era un tanar imbracat cat se poate de obisnuit, si totul parea obisnuit la el, si ar fi ramas asa, daca nu avea acei ochi, niste ochi de un albastru pur intens, aproape strident, si cand se uita in ochii tai te simteai lovit de fulger, simteai cum un fulger te-a lovit, si ii simteai cursul, drumul sau spre inima, iar intensitatea lui nu se pierdea, ci se marea; senzatia dura doar cateva secunde, apoi se stingea... dar cateva secunde sunt destule uneori....
Baiatul ii intrerupse ca sa ceara indicatii, trebuia sa se intalneasca cu cineva si era in intarziere... Desi Florian se grabi cu indicatile, baiatul continua sa se uite pret de cateva secunde in ochii ei... Cum am zis, doar cateva secunde, mai mult decat deajuns... Cum Rocco al nostru e un bun observator el a surprins acest gest (cam tarziu ce-i drept, caci prima data a detectat un miros foarte interesant venind dinspre pizzeria lui Tommy ). Baiatul isi i-a indicatiile si pleaca nu inainte de a-i multumi lui Florian, si pleaca.... fara macar a intoarce o clipa capul inapoi. Florian isi continua dezbaterea pe subiectul ca ar trebui sa existe un stand de "hot-dog" pentru catei in linia lui de magazine, dar Carmen nu mai parea prezenta.

Rocco o tulise, se hotari sa-l investigheze pe acest personaj care o vrajise pentru un moment pe Carmen.   Baiatul o lua pe aleia care ducea inspre iesirea de la metrou si acolo il astepta o domnisoara blonda, parca decupata din cataloagele de moda, Rocco se intrista un pic, dar nu putea lasa o blonda sa-i strice toata ziua.... in plus poate era doar sora ei.... nu ?

-Ai intarziat !!! spuse aproape rastit blonda...

-Daca fixezi locul de intalnire peste marginea de lume, normal ca exista o sansa buna sa intarzii... mai ales cand trebuie s-o iau si cu RATB-ul.... De ce m-ai chemat ?

-Pai uite, ma gandeam, si am ajuns la concluzia ca ar fi mai bine sa ne impacam.... Toata faza aia ca te-am inselat, a fost doar o faza... nu a insemnat nimic pentru mine.... Pe bune, nimic...

Lui Rocco deja ii venea sa-si puna colti in actiune, dar se gandi mai bine si isi dadu seama ca nu era prea  intelept, dar blonda il enerva atat de tare.... "Rabdare, rabdare"....isi tot spunea dar ar fi preferat sa fie intepat de o suta de ace ale ariciului din gradina decat sa mai stea sa auda balivernele blondei.

-Poate daca ai inchide macar pentru o gura aia,  si te-ai uitat mai atent la tot ce e in jurul tau, ai vedea  ca nu totul se roteste in jurul tau ?

-Crezi ? Eu zic ca e relativ, depinde de cum privesti...... asa zicea si Ainsten...

-Pe asta de unde ai scos-o ? De prin vreun cosmopolitan... scria undeva pe coperta sau cum ?....Stii ceva? m-am saturat....  Eu plec, si te rog nu ma mai suna.... Si cel cu teoria relativitatii e Einstein nu Ainsten.....

Blonda fu pe cale sa-i plesneasca o palma, dar cum lucrurile mici pot rasturna pe alea mari, Rocco se repezi la blonda, fara nicio intentie (prea mare) de a musca-o, vroia doar s-o sperie, dar ea se sperie asa de tare incat se dezechilibra de pe tocurile sale si cazu cu posteriorul direct intr-o groapa de asfalt, pe care ploaia o umplse ieri cu destula apa cat sa te faca fleasca..... Desigur urlatele, tipatele, si plansetele nu intarziara sa apara (oare din partea cui ? ) iar Carmen si Florian, aflati nu foarte departe, se grabira sa vada ce s-a intamplat. Amandoi izbucnira intr-un hohot de ras cand vazura toata scena.... 

Alin ii repeta inca o data :

-Vezi ce se intampla daca pocesti numele unor mari fizicieni..... Fizica (in cazul asta forta de greutate) te ajunge din urma.....  dupa care o fixa pe carmen cu privirea lui albastra .......

Si acum nu am sa inchei cu final siropos, nici cu unul trist, restul, finalul e cum vreti voi sa-l construiti, si asta va arta poate si ce fel de persoana sunteti, sau vreti sa fiti.....zicand acestea micuta fata din mijlocul clasei isi termina de citit compunerea. Avea in jur de 15 ani, parul negru tuns in scari ii incadra frumos fata rotunda, iar ochii de un albastru intens aveau acel dar al Seherezadei, reuseau sa capteze publicul chiar si atunci cand povestea nu reusea.

"Asta a fost tot" incheie Cristina.

-Dar tema voastra nu era sa veniti cu o poveste fabuloasa..... ci cu una reala !!! Trebuia sa fie vorba despre o amintere a ta propie !!! Ii spune cu repros profesoara aflata la catedra..... Totul bine sii frumos.... dar prea fabulos, ca sa facem acum pe artistii , zice zambind sarcastic....Cristina se uita in ochii profesoarei,  avea darul de a te face sa te simti lovit de fulger, dar acest dar era mostenit, si ii  raspunse profesoarei :

-Acestia sunt parintii mei, a mamei care a murit cand aveam 13 ani, si a tatei care a supravietuit accidentului , dovada vie a acestei povesti sunt chiar eu, iar amintirile lor vor supravietui prin mie...... Mai aveti ceva de adaugat D-na profesoara ?

Tuesday, December 9, 2008

Toamna continua

Privind prin fereastra aburita vad copacul dezgolit de frunze. In furia vantulul, crengile se lovesc de geam. Printre crengi se zareste cerul albastru si din cand in cand cate o raza de soare razbeste pana la mine. Picaturi de ploaie se lipesc de sticla... astept sa vina mos Craciun...astept sa ninga...
Dar traiesc o toamna continua...in ciuda faptului ca este totusi decembrie...

Saturday, December 6, 2008

Andreea si Alin

... Se trezi inghiontita de cineva... Un pui de om statea deasupra ei si o inpungea cu degetul, aura se deschidea un pic cate un pic, devenise albastru deschis.
-Ma poti vedea ?
-Da cum sa nu?
-Ma poti si intelege ?
-Doar vorbesti romana nu ?
-nu chiar...spuse aproape soptit, caci unele lucruri nu putea fi acum discutate... Ce se intampla aici ?
-Tata construieste un nou hotel .
-Ce e un "hotel" ?
-Un loc in care oamenii dau banii si vin sa doarma si sa se relaxeze...
-De ce ?
-De ce ce ?
-De ce vin sa doarma la un hotel ? Nu au propia casa unde sa doarma si sa se relaxeze ?
-Ba da, dar uneori nu iti mai place acolo, stii, atunci cand toti se cearta, parca nu ai mai vrea sa te afli acolo.
-Dar de ce sa se certe ? intreaba mica muza. caci in comparatie cu puiul de om era ca un soricel fata de un caine.

-Pentru ca asa fac parinti... copila isi scutura capul, parca pentru a alunga gandurile rele, si se grabeste sa intrebe : Dar tu ce fel de fluture esti ?

-Nu sunt un fluture, sunt o muza. Puiul de om se arata mirat asa ca se simtea nevoia de o explicatie: Sunt un dar al naturii pentru lume.

-Lume ...adica pentru oameni, nu ?
-Adica pentru orice fiinta, fie ea om, sau animal, sau chiar planta.

-Si poti vorbi cu animalele ?

-Da , chiar si cu plantele, dar .... se pare ca.... oamenilor nu le pot vorbi....

-Nu fi prostuta... eu ce sunt ? Sunt un om, un om mai mic zice tata, dar totusi un om.

-Dar tu , ce cauti aici? devine periculos.... tatal tau unde e ?

-Tata ? e acolo cu nenea ala, cel care supravegheaza constructia hotelului..

-Cum se construieste un hotel aici ? muza se ridica aproape speriata....

-Da, tata a initiat proiectul, zice ca asa va avea destule venituri ca sa plateasca si avocatul, si  va castiga si custodia.

-Custodia ? Ce e aia ?

-Pai din cate am inteles eu, e dreptul de a ingriji un copil....... acum sunt in grija mamei, la fel si fratiorul meu, pe tata il vedem la sfarsitul saptamanii, si  uneori cand il lasa mama ne ia de la scoala.

-Ce lucruri groaznice povestesti, dar lasa-ma o clipa, trebuie gandesc trebuie sa-mi salvez padurea....

-Sa ti-o salvezi ? dar de ce ? moare ? tata nu vrea sa faca altceva decat sa infrumuseteze peisajul...

-Si prin aceasta infrumusetare pe care i-o acorda el, distruge caminul a zeci de fiinte. Padurea asta a ocrotit timpp de veacuri felurite specii, multe din ele sunt acum pe cale de disparitie, si doar zidul acesta de copaci le separau de omul care face si apoi se intreaba de urmarile actiunilor sale.... Fa ceva !! nu sta acolo ca o ciuperca.... OPRESTE-I, IMPIEDICA-I SA-MI DISTRUGA.... padurea... incerca sa se ridice, dar puterile inca nu-i revenisera.... muza acum purpurie... purpurie ca apusul unui soare, incerca din toate puterile sa se inalte, dar aripile nu vroiau s-o mentina in zbor...    Daca as putea vorbi cu ei.... DE CE , DE CE NU MA POT AUZI ? si cu fiecare sunet urlat afara, purpuriul se intensifica.... picaturi de apa cristalina se iveau pe ai ei obraji, fiecare se transforma intr-o floare, dar o floare ofilita.... 

-Dar cu mine de ce  poti vorbi ? intraba puiul de om chiar linistit.

- Mama Natura mi-a daruit viata, dar si darul de a intelege orice fiinta in viata, de fapt orice fiinta capabila de dragoste...

-Deci poti vorbi cu plantele, dar nu sunt plantele fara de suflet ? Si daca cu ele poti vorbi, de ce nu si cu oamenii ?

-Nu am vreme sa explic, dar da: plantele au suflet, au viata, si sunt mai umane decat aceste fiinte pe care le numesti tu oameni...asta  daca sunt intradevar fiinte.....

-Nu fi prostuta.... normal ca sunt fiinte.... uite, daca vrei, vorbesc eu cu lucratorii astia...

O lua pe Cercer in palma si se duse chiar la cel ce a inceput aceasta poveste a distrugerii padurii, s-au dus impreuna la Alin.

-Tata ! 

-Da Andreea, ce e ? nu vezi ca vorbesc cu cineva?

-Uite ea e Cercer, spune ca e protectoarea padurii.... te roaga frumos sa  nu mai faci hotelul, zice ca zeci de specii vor muri... putem construi Hotelul in alta parte ?

    Alin se uita mirat la fica sa Andreea, desi implinise de-abia 6 ani intodeauna fusese calma si la locul ei, adeseori spunea ceea ce trebuia cand trebuia, era copila prin care Dumnezeu iti trimitea speranta si prin care iti arata  calea de salvare..... cel putin asa gandea el.... acum ceva vreme inainte de divort....acum gandul acela se pierduse intr-o nebuloasa ne neuroni. Alin se uita la Andreea, mai mai sa-i vina sa-o ia la bataie, dar asa ceva nu putea sa faca.... nu asa in vazul tuturor... sa inventeze zane  protectoare, doar asa de plictiseala ? se vede ca mama ei o invatase la lucruri rele.... Tipa fugar la ea, desi il durea sufletul de fiecare data cand facea asta, si o trimisese la joaca, nu inainte de ai spune sa nu se joace langa locul unde erau parcate masinariile acelea uriase.

-Namila nerecunoscatoare, opreste-te, nu vezi ca-mi distrugi casa, padurea ? Se incapatana muza sa vorbeasca in fata lui Alin, dar vazand ca un ifron tocmai isi facea aparitia si calca pe niste musuroaie de furnici zbura in partea aia, si incerca sa-si foloseasca puterile pentru a opri monstrul acela de metal. tulpini groase iesira din pamant si se incolocisera in jurul ifronului. Oamenii incepeau sa se alarmeze, ceva se intampla in aceasta padure, ceva ce ei nu aveau certitudinea ca pot sa controleze, si acest sentiment ii inspaimanta.  Soferul se sperie, si in loc sa dea inapoi, confunda marsarier cu o alta maneta, asa se facu ca in loc sa mearga inapoi smucise carligul greu de fier care ajunge sa o loveasca pe Cercer. Un scut improvizat din frunze e ceea ce ridica Cercer in apararea sa, dar nu destul de eficient, caci, cade jos, ranita si inconstienta.

Andreea alearga la ea, incearca sa o trezeasca, alerga pana la lac si-napoi si o stropi cu cateva picaturi de apa.... pelerina din galben bolnavitor se schimba intr-un verde timid. Muza deschise ochii, era inca vie, dar nu se stie pentru cat timp... se putea reface, dar in momentul in care casa ta, caminul tau , sursa ta de energie se destrama, e cam greu sa-ti aduni puterile.....

Unul din  soferii care fusese neatent cu cele ce se intamplasera pana acum in jur, se sperie cand o vazu pe fata sefului in fata lui, la mai putin de 3 metri  distanta, asa oprise imediat excavatorul, dar cupa  lui nu mai rezistase si eliberase zecile de kilogramele de pamant exact deasupra Andreeai .

-NUUUUUU, ce-ai facut ? striga ca disperatul Alin...

El si restul muncitorilor se grabira s-o scoata de acolo, sansele nu erau prea mari, caci trupul ei firav ar fi fost deja strivit... dar speranta nu moare....  dupa numai cateva lopeti scoase, oamenii dadusera de ceva tare, cand tot pamantul se cazu , se vazu o semisfera facuta din aer, si pentru prima data cu totii o putura vazu pe Cercer, muza protectoare a codrului, care cu ultimele puteri facuse un adapost spre a salva copila, puiul de om, o viata scurta.... Toti ramasera uimiti, Alin stia acum ca Andreea nu mintise, si totusi era prea tarziu... oare ?

Muza cazu la pamant, de data aceasta parea definitiv..... pe masura ce silueta ei se contopea cu atmosfera din jur, se putea observa ca mantia revenise dupa multe incercari la culoarea ei obisnuita de portocaliu..... Andreea cazuta jos se ridicase, isi dadu seama ce se intamplase si izbucnise intr-un plans linistit plin de tristeste... Alin o lua in brate, si lacrimi incepura sa-i curga pe obraz... plangea nu din cauza ca a fost pe pragul de a-si pierde fica, ci din cauza ca se putea vedea acum in toata monstrozitatea sufletului sau..... hotel, piscina, divortul, dorinta de a castiga custodia doar ca sa-i fac in ciuda fostei sotii, deveneau acum lucruri inutile.... Ceilalti oameni se  dusesera fiecare la treaba sa, numai seful de lucrari parea ca sta si asteapta, parea singurul care ii intelegea pe cei doi, caci era si  singurul care le stia povestea intreaga. Alin se ridica, vorbi cu seful de lucrari, iar apoi se auzi in padurea intreaga : HAIDETI FUGA ACASA, CONTRACTUL S-A  INCHEIAT, ducem utilajele la centru si gata..... DAR MAINE .....MAINE NE INTOARCEM,..... PLANTAM COPACI in noul parc national "Codrul", asa ca la noapte sa va odihniti.....

Si au plecat.... si s-au dus, cu promisiunea ca se vor intoarce pentru a indrepta raul facut....

Undeva, pe o creanga a unui copac din apropiere, o pata portocalie se contureaza, o pata cu personalitate....

 -Mama.... cum ai reusit sa ma invii ? -Te-am numit ocrotitoarea acestei paduri, nu poti muri daca ea inca mai exista....-Multumesc....... Oare au inteles cu totii ?
-Niciodata nu vor intelege cu toti, important e sa inteleaga cei ce pot face o diferenta majora, cei ce au putere in lumea lor....
-E trist..... dar... oare nu se poate face ceva pentru ei....?
-Au scapat chiar si de sub influenta mea.....






Thursday, December 4, 2008

Mereu va fi un rasarit de soare...


Zilele trecute am avut o surpriza placuta, neasteptata dar placuta. Nu am sa stau acum sa povestesc, dar mi-am dat seama, ca oricat de imposibila pare situatia, daca persisti vei simti (dupa lupte seculare ce-i drept) ca nu te-ai luptat cu morile de vant... oricat ar parea de incredibil, situatia pare sa o coteasca in favoarea ta.... Si totusi astea sunt vorbe, daca cineva le citeste, spune oky si trece mai departe... Dar cheia e sa nu te dai batut oricat de "fumata" ar parea replica, e adevarata, insa e un drum lung de la a zice "da sunt de acord cu aceasta idee" pana la "chiar cred in aceasta idee"... un drum destul de lung, pe care majoritatea oamenilor nu-l parcurg cat ar trebui, ar trebui sa nu mai avem atatea pareri.... ele ar trebui sa se transforme in convingeri.... dar prea putini credem in ideile noastre cat ar trebui, si poate de aceea am ajuns sa simtim (uneori chiar in fiecare zi, chiar si de 2 ori pe zi) ca ne-am angajat intr-o lupta pierduta, dar asa cum soarele apune in fiecare noapte, dar rasare a doua zi de dimineata nelasand viata sa piara, asa si  eforturile noastre nu vor fi lasate sa piara, chiar daca noi vom suferi noaptea cea friguroasa.....