Toamna continua

Privind prin fereastra aburita vad copacul dezgolit de frunze. In furia vantulul, crengile se lovesc de geam. Printre crengi se zareste cerul albastru si din cand in cand cate o raza de soare razbeste pana la mine. Picaturi de ploaie se lipesc de sticla... astept sa vina mos Craciun...astept sa ninga...
Dar traiesc o toamna continua...in ciuda faptului ca este totusi decembrie...

Andreea si Alin

... Se trezi inghiontita de cineva... Un pui de om statea deasupra ei si o inpungea cu degetul, aura se deschidea un pic cate un pic, devenise albastru deschis.
-Ma poti vedea ?
-Da cum sa nu?
-Ma poti si intelege ?
-Doar vorbesti romana nu ?
-nu chiar...spuse aproape soptit, caci unele lucruri nu putea fi acum discutate... Ce se intampla aici ?
-Tata construieste un nou hotel .
-Ce e un "hotel" ?
-Un loc in care oamenii dau banii si vin sa doarma si sa se relaxeze...
-De ce ?
-De ce ce ?
-De ce vin sa doarma la un hotel ? Nu au propia casa unde sa doarma si sa se relaxeze ?
-Ba da, dar uneori nu iti mai place acolo, stii, atunci cand toti se cearta, parca nu ai mai vrea sa te afli acolo.
-Dar de ce sa se certe ? intreaba mica muza. caci in comparatie cu puiul de om era ca un soricel fata de un caine.

-Pentru ca asa fac parinti... copila isi scutura capul, parca pentru a alunga gandurile rele, si se grabeste sa intrebe : Dar tu ce fel de fluture esti ?

-Nu sunt un fluture, sunt o muza. Puiul de om se arata mirat asa ca se simtea nevoia de o explicatie: Sunt un dar al naturii pentru lume.

-Lume ...adica pentru oameni, nu ?
-Adica pentru orice fiinta, fie ea om, sau animal, sau chiar planta.

-Si poti vorbi cu animalele ?

-Da , chiar si cu plantele, dar .... se pare ca.... oamenilor nu le pot vorbi....

-Nu fi prostuta... eu ce sunt ? Sunt un om, un om mai mic zice tata, dar totusi un om.

-Dar tu , ce cauti aici? devine periculos.... tatal tau unde e ?

-Tata ? e acolo cu nenea ala, cel care supravegheaza constructia hotelului..

-Cum se construieste un hotel aici ? muza se ridica aproape speriata....

-Da, tata a initiat proiectul, zice ca asa va avea destule venituri ca sa plateasca si avocatul, si  va castiga si custodia.

-Custodia ? Ce e aia ?

-Pai din cate am inteles eu, e dreptul de a ingriji un copil....... acum sunt in grija mamei, la fel si fratiorul meu, pe tata il vedem la sfarsitul saptamanii, si  uneori cand il lasa mama ne ia de la scoala.

-Ce lucruri groaznice povestesti, dar lasa-ma o clipa, trebuie gandesc trebuie sa-mi salvez padurea....

-Sa ti-o salvezi ? dar de ce ? moare ? tata nu vrea sa faca altceva decat sa infrumuseteze peisajul...

-Si prin aceasta infrumusetare pe care i-o acorda el, distruge caminul a zeci de fiinte. Padurea asta a ocrotit timpp de veacuri felurite specii, multe din ele sunt acum pe cale de disparitie, si doar zidul acesta de copaci le separau de omul care face si apoi se intreaba de urmarile actiunilor sale.... Fa ceva !! nu sta acolo ca o ciuperca.... OPRESTE-I, IMPIEDICA-I SA-MI DISTRUGA.... padurea... incerca sa se ridice, dar puterile inca nu-i revenisera.... muza acum purpurie... purpurie ca apusul unui soare, incerca din toate puterile sa se inalte, dar aripile nu vroiau s-o mentina in zbor...    Daca as putea vorbi cu ei.... DE CE , DE CE NU MA POT AUZI ? si cu fiecare sunet urlat afara, purpuriul se intensifica.... picaturi de apa cristalina se iveau pe ai ei obraji, fiecare se transforma intr-o floare, dar o floare ofilita.... 

-Dar cu mine de ce  poti vorbi ? intraba puiul de om chiar linistit.

- Mama Natura mi-a daruit viata, dar si darul de a intelege orice fiinta in viata, de fapt orice fiinta capabila de dragoste...

-Deci poti vorbi cu plantele, dar nu sunt plantele fara de suflet ? Si daca cu ele poti vorbi, de ce nu si cu oamenii ?

-Nu am vreme sa explic, dar da: plantele au suflet, au viata, si sunt mai umane decat aceste fiinte pe care le numesti tu oameni...asta  daca sunt intradevar fiinte.....

-Nu fi prostuta.... normal ca sunt fiinte.... uite, daca vrei, vorbesc eu cu lucratorii astia...

O lua pe Cercer in palma si se duse chiar la cel ce a inceput aceasta poveste a distrugerii padurii, s-au dus impreuna la Alin.

-Tata ! 

-Da Andreea, ce e ? nu vezi ca vorbesc cu cineva?

-Uite ea e Cercer, spune ca e protectoarea padurii.... te roaga frumos sa  nu mai faci hotelul, zice ca zeci de specii vor muri... putem construi Hotelul in alta parte ?

    Alin se uita mirat la fica sa Andreea, desi implinise de-abia 6 ani intodeauna fusese calma si la locul ei, adeseori spunea ceea ce trebuia cand trebuia, era copila prin care Dumnezeu iti trimitea speranta si prin care iti arata  calea de salvare..... cel putin asa gandea el.... acum ceva vreme inainte de divort....acum gandul acela se pierduse intr-o nebuloasa ne neuroni. Alin se uita la Andreea, mai mai sa-i vina sa-o ia la bataie, dar asa ceva nu putea sa faca.... nu asa in vazul tuturor... sa inventeze zane  protectoare, doar asa de plictiseala ? se vede ca mama ei o invatase la lucruri rele.... Tipa fugar la ea, desi il durea sufletul de fiecare data cand facea asta, si o trimisese la joaca, nu inainte de ai spune sa nu se joace langa locul unde erau parcate masinariile acelea uriase.

-Namila nerecunoscatoare, opreste-te, nu vezi ca-mi distrugi casa, padurea ? Se incapatana muza sa vorbeasca in fata lui Alin, dar vazand ca un ifron tocmai isi facea aparitia si calca pe niste musuroaie de furnici zbura in partea aia, si incerca sa-si foloseasca puterile pentru a opri monstrul acela de metal. tulpini groase iesira din pamant si se incolocisera in jurul ifronului. Oamenii incepeau sa se alarmeze, ceva se intampla in aceasta padure, ceva ce ei nu aveau certitudinea ca pot sa controleze, si acest sentiment ii inspaimanta.  Soferul se sperie, si in loc sa dea inapoi, confunda marsarier cu o alta maneta, asa se facu ca in loc sa mearga inapoi smucise carligul greu de fier care ajunge sa o loveasca pe Cercer. Un scut improvizat din frunze e ceea ce ridica Cercer in apararea sa, dar nu destul de eficient, caci, cade jos, ranita si inconstienta.

Andreea alearga la ea, incearca sa o trezeasca, alerga pana la lac si-napoi si o stropi cu cateva picaturi de apa.... pelerina din galben bolnavitor se schimba intr-un verde timid. Muza deschise ochii, era inca vie, dar nu se stie pentru cat timp... se putea reface, dar in momentul in care casa ta, caminul tau , sursa ta de energie se destrama, e cam greu sa-ti aduni puterile.....

Unul din  soferii care fusese neatent cu cele ce se intamplasera pana acum in jur, se sperie cand o vazu pe fata sefului in fata lui, la mai putin de 3 metri  distanta, asa oprise imediat excavatorul, dar cupa  lui nu mai rezistase si eliberase zecile de kilogramele de pamant exact deasupra Andreeai .

-NUUUUUU, ce-ai facut ? striga ca disperatul Alin...

El si restul muncitorilor se grabira s-o scoata de acolo, sansele nu erau prea mari, caci trupul ei firav ar fi fost deja strivit... dar speranta nu moare....  dupa numai cateva lopeti scoase, oamenii dadusera de ceva tare, cand tot pamantul se cazu , se vazu o semisfera facuta din aer, si pentru prima data cu totii o putura vazu pe Cercer, muza protectoare a codrului, care cu ultimele puteri facuse un adapost spre a salva copila, puiul de om, o viata scurta.... Toti ramasera uimiti, Alin stia acum ca Andreea nu mintise, si totusi era prea tarziu... oare ?

Muza cazu la pamant, de data aceasta parea definitiv..... pe masura ce silueta ei se contopea cu atmosfera din jur, se putea observa ca mantia revenise dupa multe incercari la culoarea ei obisnuita de portocaliu..... Andreea cazuta jos se ridicase, isi dadu seama ce se intamplase si izbucnise intr-un plans linistit plin de tristeste... Alin o lua in brate, si lacrimi incepura sa-i curga pe obraz... plangea nu din cauza ca a fost pe pragul de a-si pierde fica, ci din cauza ca se putea vedea acum in toata monstrozitatea sufletului sau..... hotel, piscina, divortul, dorinta de a castiga custodia doar ca sa-i fac in ciuda fostei sotii, deveneau acum lucruri inutile.... Ceilalti oameni se  dusesera fiecare la treaba sa, numai seful de lucrari parea ca sta si asteapta, parea singurul care ii intelegea pe cei doi, caci era si  singurul care le stia povestea intreaga. Alin se ridica, vorbi cu seful de lucrari, iar apoi se auzi in padurea intreaga : HAIDETI FUGA ACASA, CONTRACTUL S-A  INCHEIAT, ducem utilajele la centru si gata..... DAR MAINE .....MAINE NE INTOARCEM,..... PLANTAM COPACI in noul parc national "Codrul", asa ca la noapte sa va odihniti.....

Si au plecat.... si s-au dus, cu promisiunea ca se vor intoarce pentru a indrepta raul facut....

Undeva, pe o creanga a unui copac din apropiere, o pata portocalie se contureaza, o pata cu personalitate....

 -Mama.... cum ai reusit sa ma invii ? -Te-am numit ocrotitoarea acestei paduri, nu poti muri daca ea inca mai exista....-Multumesc....... Oare au inteles cu totii ?
-Niciodata nu vor intelege cu toti, important e sa inteleaga cei ce pot face o diferenta majora, cei ce au putere in lumea lor....
-E trist..... dar... oare nu se poate face ceva pentru ei....?
-Au scapat chiar si de sub influenta mea.....

Mereu va fi un rasarit de soare...

Zilele trecute am avut o surpriza placuta, neasteptata dar placuta. Nu am sa stau acum sa povestesc, dar mi-am dat seama, ca oricat de imposibila pare situatia, daca persisti vei simti (dupa lupte seculare ce-i drept) ca nu te-ai luptat cu morile de vant... oricat ar parea de incredibil, situatia pare sa o coteasca in favoarea ta.... Si totusi astea sunt vorbe, daca cineva le citeste, spune oky si trece mai departe... Dar cheia e sa nu te dai batut oricat de "fumata" ar parea replica, e adevarata, insa e un drum lung de la a zice "da sunt de acord cu aceasta idee" pana la "chiar cred in aceasta idee"... un drum destul de lung, pe care majoritatea oamenilor nu-l parcurg cat ar trebui, ar trebui sa nu mai avem atatea pareri.... ele ar trebui sa se transforme in convingeri.... dar prea putini credem in ideile noastre cat ar trebui, si poate de aceea am ajuns sa simtim (uneori chiar in fiecare zi, chiar si de 2 ori pe zi) ca ne-am angajat intr-o lupta pierduta, dar asa cum soarele apune in fiecare noapte, dar rasare a doua zi de dimineata nelasand viata sa piara, asa si  eforturile noastre nu vor fi lasate sa piara, chiar daca noi vom suferi noaptea cea friguroasa.....

Brandusa-de-toamna

Sa spunem asa : ca dintr-o roua cazuta in apa limpede a unui lac s-a nascut o muza, o muza cu coada de peste si aripi de fluture inzestrata cu darul de a intelege sursurul apei si fosnetul padurii, era ultima muza nascuta de mama natura, si cea mai frumoasa de pana acum: parul ii era alb si lung semn pentru darul ce-l primise de la Bufnite : intelepciunea, de la Lilieci primise auzul fin, de la Soimi primise viteza in zbor, de la Privighetori glasul dulce, iar Florile ii dadusera cadou o mantie magica facuta din petale de trandafir alb cusute cu raza lunii si a soarelui. Aceasta mantie avea propietati neobisnuite, isi schimba culoarea in functie de starea muzei, adica daca Cercer, caci asa o chema pe muza, era trista toata mantia se transforma intr-un albastru marin adanc conferindu-i astfel si o aura de melacolie, daca era vesela mantia se facea rosie ca focul si aura ei reusea sa invioreze chiar si cea mai trista fiinta din padure. De obicei mantia muzei Cercer si totodata aura ei era portocalie, o culoare puternica si calduroasa asa cum era Cercer.

Intr-o zi , intr-o minunata zi de toamna, intra in padurea noastra o viata scurta , un om, care fascinat de frumusetea unei brandusi-de-toamna o rupe si un vis ii incolteste in minte.... Lumea ar da bani grei pe un peisaj ca acesta.... daca ar putea sa-l vanda, ar face o avere... dar cine zice ca nu poate sa-l vanda ? Oare un hotel aici in mijlocul padurii, un refugiu pentru cei destul de bogati sa achite nota cam grasa de plata , oare toate astea nu l-ar imbogatii? parca si vedea acolo o piscina limpede, in partea aceasta o plaja artificiala cu nisip adus din Sfantul Gheorghe toate acestea conturau in mintea acestui omulet o iluzie bine pusa la punct care parea ca avea sa devina din imaginara foarte reala...

Iarna a trecut fara prea multe incidente, Cercer a tinut la ea un urs care nu vroia sa hiberneze, a adapostit si o familie de soricei de camp, iar bufnitele ii aduceau in fiecare zi vesti din toata padurea, astfel ca Cercer stia ce a facut pana si cel mai mic fulg de zapada, chiar si soarta acelei branduse-de-toamna ii era cunoscuta, muza lasa omul sa mearga cu floarea acasa in speranta ca va respecta frumusetea si armonia padurii, si ca ii va indemna pe ceilalti asemeni lui sa faca la fel, dar lucrurile nu stau asa cum vrem noi, asa cum le planuim noi, asa cum speram.....

Prima zi de primavara sosi cu mult fast, ghioceii rasariti indemnau toata padurea sa iasa afara, sa se scuture de moleseala iernii si sa se bucure de razele clare si parca mai vesele ale Soarelui.... Pana acum toate bune si frumoase, dar sa aruncam un ochi si in lumea omului... Dupa binedescrisa "revelatie" pe care omul, Alin o avusese admirand brandusa, visul sau capata cu greu contur in lumea reala, dar cu toatea astea parea ca tot ce si-a imaginat el , va fi posibil. Semnase contractul cu o firma de constructii, aveau sa inceapa proiectul unui hotel chiar in aceeasi zi, locatia avea sa fie chiar langa lacul din inima padurii.
Oameni cu ferastraie electrice invadara toata padurea, excavatoare scobeau in pamantul afanat de langa lac....era imaginea unui paradis ce se destrama.
Cercer afla repede despre aceasta invaziune a padurii, asa ca zbura mai repede ca niciodata in speranta ca poate sa faca ceva sa opreasca aceeasta distrugere. Dar cat putu de repede nu fu de-ajuns, oamenii inepusera sa-si faca treaba, sa onoreze contractul, Cercer striga cat putu de tare sa inceteze, dar nu o putura intelege, pe ea, cea care vorbeste toate graiurile nu putea fi inteleasa.... aura ei se transformase deja in cenusiu inchis, dar ochii de un albastru taios inca mai pareau vii, zbura de colo pana colo, incerca sa vorbeasca cu fiecare om in parte, dar pareau ca nu o inteleg, ca nu o aud, ca nu o vad, pe scurt ca nu ii simt prezenta.

Ostenita se prabusi pe iarba moale de langa lac, la cativa metri de un camion parcat cu materiale. Viata parea ca ii paraseste trupul, aura se inegrea din ce in ce, iar acei ochi, de un albastru intens se ascundeau incet incet sub pleoapele negre......

Ce este omul ?

Ce este omul decat o fiinta rationala ? Cel putin asa ar zice majoritatea .... dar ... ati observat, cum asta nu mai e asa ? Cum actionam, fara sa stim de ce actionam, si spunem lucruri fara sa vrem, cum nu suntem atenti ? si cum ne dispretuim unul pe celalalt uneori (sau chiar de multe ori) fara motiv ?
Nimic nu mai pare elementar, si acum nici cei mai mari detectivi nu pot deduce cu adevarat o situatie, sau un gand .... de ce ? Fiindca am devenit absurzi, am devenit mult prea egoisti, mult prea nesimtitori fata de comorile care ne inconjoara...
Si de ce ? ce explicatie gasim pentru faptul ca unele persoane blocheaza accesul la scaune in autobuze, sau ca nu te lasa sa cobori fiindca ele at trebuie sa se aseze, sau pentru ca tipa care vinde ziarele e insuportabil de irascibila atunci cand ii vorbesti, ce explicatie poti gasi pentru faptul ca esti calcat in picioare, sau dat la o parte.... daca nu ai stii bine ca traiesti intr-un oras, ai putea sa juri ca iti petreci viata intr-o jungla unde fiecare traieste pe cont propiu...

Presupun ca va urma.....

O sansa la miliarde

Exista o sansa la miliarde ca acel ovul si acel spermatozoid cu acele caractere genetice sa se intalneasca in acel moment, in acea zi si sa se formeze o celula ou viabila. Exista o sansa la miliarde ca aceasta celula ou sa fie in interiorul unei femei si nu in al unei femele. Exista o sansa la miliarde ca acea femeie si partenerul ei (asta e optional) sa accepte sa duca la bun sfarsit sarcina. Exista o sansa la miliarde, ca tu sa te nasti sanatos, cu o viata promitatoare inainte. Exista o sansa la miliarde sa te nasti in lumea asta, in Romania, pe continent european (tinand cont ca altii s-au nascut in Africa). Exista o sansa la miliarde ca tu sa ai posibilitatea sa te dezvolti asa cum ai facut-o tu si sa traiesti o viata exact ca a ta. Existao sansa la miliarde sa fii tu insuti. Pentru ca teoretic vorbind, tu schimbi lumea, prin simplul fapt ca existi si ca interactionezi cu ceilalti. Chiar si cea mai mica interventie a ta schima lumea - nimic nu e intamplator! Nu e evident? Exista o sansa la miliarde sa fii tu, aici, acum. Eu o iau mereu ca pe o provocare...ca pe o oportunitate. Enjoy!

Fragment

Postez un fragmen dintr-o schita pe care sper intr-o zi s-o termin, si s-o si postez :
"- acuma esti doar pesimista.
- e bine sa vezi jumatatea goala a paharului, te face sa te bucuri ca mai ai o jumatate...
- de fapt plangi pentru o jumatate care a disparut....si-atat
Deseori lucrurile pe care le facem sau atitudinile pe care le luam, au la baza un motiv constient, alteori atitudinea este bazata pe o caracteristica cufundata adanc in subconstient, de cele mai multe ori aceasta caracteristica e mandria.
Mandria da nastere orgoliului, iar orgoliul construieste un puternic simt al egoismului, iar egoismul,... egoismul draga mea, ne impiedica sa facem multe, sa depasim situatia noastra, sa evoluam atat psihic cat si sufleteste.
Frica, ce este frica ?
Copila raspunde pe nerasuflate:
- O stare de spirit care te nelinisteste, iti acelereaza pulsul, iti activeaza sistemul nervos simpatic dar te poate bloca....
-Interesant... o definitie destul de lunga... uite alta mai scurta si mai sugestiva: Frica este lipsa credintei."

Lumea ciudatilor

Ati observat vreodata ce e in jurul vostru? A stat oare cineva, altcineva in afara de mine sa observe macar o secunda ceea ce se afla in jurul sau? Pentru ca eu am descoperit o lume fascinanta a cidateniilor si a ciudatilor. Si sunt multe lumi care se intrepatrund in universul asta nemarginit, dar lumea ciudatilor este atat de evidenta incat nici nu o mai percepem ca fiind ciudata. A intrat in asa zisa normalitate...care evident, este relativa...doua minute, cam de atat este nevoie. Doua minute sa iesi pe strada. Oriunde. Oriunde in Bucuresti cel putin. Gasesti peste tot oameni. Si daca ai putea sa stai doua minute observand: la magazinul din colt, cum vecina de la doi a iesit sa cumpere paine in halatul de baie si cu parul valvoi. In fata blocului copiii din cartier sunt imbracati ca la carnaval: cu caciulite cu urechi si au jucarii care aduc a gadgeturi... la scoala o adevarata parada a modei...iar asta daca ne referim numai la partea care tine de moda. sincer vorbind, nu am mai vazut pe cineva de multa vreme imbracat normal...ori elegant, extrem de elegant, ori in pas cu moda care sa te faca sa iesi in evidenta, ori total aiurea...da, ok, nu o sa ma apuc acum sa spun ca ar fi bine sa renuntam la haine...doar ca haina a ajuns sa [il] faca pe om, poate intr-un procentaj prea mare. Suntem efectiv niste marionete...avand impresia ca detinem controlul, nu facem altceva decat sa ne luam la intrecere cu perfectiunea...inclusiv cea mai sexy femeie in viata se chinuie sa ajunga la imaginea perfecta pe care o afiseaza in reviste...vreau sa subliniez aici, din nou, lipsa de normalitate. Doar ca din pacate, nu se operste aici...daca mai ai inca doua minute sa incerci nu numai sa vezi, ci sa si asculti ce spun fiecare...pai o sa intelegi exact ce spun. Poate ca am auzit de multe ori expresii de genul: papusa barbie, pausa de plastic, persoana blonda (evident la modul figurat) si asa mai departe. Pai...da, in aparenta sunt minunate, dar esenta pare a se altera tocmai din aceasta cauza...vad o mare criza de originalitate...vad cum diamantele palesc in fata unei balti cu noroi. Si cica asta nu e o lume a ciudatilor?

Motivatia mea

       Persoanele care ma cunosc (si astea sunt putine ) stiu ca nu sunt in   pas cu moda, si pe primul plan pun ce e calduros si confortabil, dupa aia mai vedem, ideea e ca nu am facut acest blog din pura mea dorinta de a ma exprima, vedeti voi constiinta are si ea o parere despre ce face omul in viata de zi cu zi (asta desigur pana cand omul se apuca si o leaga bine, si ii pune si un calus in gura...), iar constiinta mea spune ca ar trebui sa incerc sa scriu (inca nu i-am pus calus inca)... chiar daca nu scriu cine stie ce, chiar daca nu se uita nimeni pe ele... macar eu le-am scris, macar asta naste o dorinta de a scrie in continuare, ce are ca efect perfectionare stilului ( sau mai bine zis a felului in care scriu,.. eu inca nu am stil, sunt prea mica...), a exprimarii,... pana la urma e pacat sa nu faci ceva daca sufletul iti spune  sa faci.... Ideea e, ca scriu nu din cauza modei, nu ca sa ma laud, sau sa ma dau mare, ci doar pentru ca in unele momente ma apuca o dorinta de scris, asa ca orice ati spune, eu... eu tot voi scrie  ... ^_^

Visele, omul si adolescenta

   Oamenii tind sa-si complice viata ( FAPT  DOVEDIT ), nimeni nu contesta acest talent al omului de a se incurca in necazuri   ( zapacindu-i si pe ceilalti din jur).

   Adolescenta este o suita de incurcaturi: prieteni, iubiri, tradari si amagirii ce par a nu a avea solutii. De ce e asa de complicata ? DE CE ? DE CE ? De trei ori de ce !

  Poate pentru ca adolescenta reprezinta ultima suta de metri pana la maturitate, perioada in care omul vrand sa exploreze indemnat de sentimente tinde sa-si complice viata ca de.... ce-si face omul cu mana lui , ...lucru manual se cheama.

  Adolescenta ramane o perioada minunata din viata fiecarui om, in care isi descopera sentimentele, iar visele si sperantele ii dau aripi parind ca cerul este atat de aproape incat il poate atinge.

  Asa ca tinerilor adulti : visati, sperati si zburati catre idealurile voastre fara frica ca aripile ce le aveti vi se vor topi vreodata, caci , ... pana la urma speranta moare ultima......

sertarul amintirilor

am un sertar plin cu scrisori si felicitari primite....am un sertar al amintirilor, al legaturilor de suflet...nu arunc niciodata o scrisoare...pentru ca e plina de sentimente: ale persoanei care a scris-o si ale mele. si cand deschid sertarul prafuit, imi cad ochii pe cate un rand, o fraza, un cuvant...si imi dau seama cate au fost, cate sunt si cate vor mai fi....

"mi-e dor de tine", "vreau sa iti multumesc ca ai fost langa mine","tu insemni totul pentru mine", "te iubesc mult", "ramai mereu asa cum esti acum si nu te schimba pentru nimic in lume"

imi amintesc ca la un moment dat imi scrisesem chiar si eu o scrisoare pentru mine, in scopul de a o citi in clipele in care nu ma simteam bine, pentru autoincurajare...wow, ce efect au niste simple cuvinte...poate pare ciudat, dar omul reactioneaza la ceea ce i se spune si se lasa influentat de ce i se spune, chiar daca nu vrea sa recunoasca...este o fiinta sociala, zoon politikon, deci suntem condamnati la a trai intre oameni si a comunica intre noi. si este de preferat ca o persoana sa se concentreze asupra partilor bune din viata ei astfel incat sa progreseze...deci este de preferat o vorba buna in locul celei rele...
de asta pastrez eu scrisorile ale vechi si prafuite. pentru ca daca le citesc imi amintesc cat insemn eu pentru ceilalti, de cate lucruri sunt capabila si cat de fericita ar trebui sa fiu pentru ca m-am nascut, ca am o viata si traiesc...suna ciudat, dar atunci am senzatia ca pot cuceri lumea...

doar o alta zi...8-)

azi am terminat cursurile devreme...si aveam planificat sa ma duc pana la medicul facultatii...doar ca mi-a scapat din vedere ca ma aflu in Romania si respectivul medic era in concediu de odihna, desi nu era nici un afis care sa anunte acest lucru...pfff! deci dupa ce mi-am zis ca nu are sens sa ma enervez, am inceput sa dau telefoane poate merg si eu la o plimbare prin oras insotita...de unde atata! toti erau sub stresul cursurilor, laboratoarelor, lp-urilor, seminariilor. greu de crezut asta cand pe strazi nu mai ai loc sa arunci un ac, nu? asa ca am inchiriat o bicicleta (si va sfatuiesc pe toti sa o faceti) si am pornit hai-hui prin parc zambind ca o nebuna...dupa ce a expirat ora am dus cuminte bicla inapoi si am pornit spre casa. cu metroul. si cine circula cu el mai des stie ca inauntrul lui te simti ca un gandac strivit (scuze de comparatie)...deci metroul pliiiiiiiiiin rauuuuu! si foarte caaald si mare inghesuiala...adica pana la urma nimic anormal...si in inghesuiala aia vad la un moment dat un tip super interesant si aratos, cu care nu m-am putut abtine si am firtat, desi mai aveam putin si incepeam sa urlu din cauza ghionturilor subtile ale pasagerilor care urcau si coborau....la un moment dat, cand deja contactul vizual nu mai era posibil, din motive evidente, primesc un biletel: "imi place de tine. da-mi numarul tau de telefon!" wow! cat de tare! si asta a fost inceputul unei idile...8-)

Prieteni

Un cuvant utilizat foarte utilizat in viata de zi cu zi.....  Daca intrebi pe cineva ce este un prieten iti va spune vesnica si repetitiva poezie : cineva care sa fie acolo cand ai nevoie de el, o persoana pe care sa poti conta. Frantura aceasta de conversatie (auzita intr-un parc din minunatul nostru Bucuresti) este cea care m-a pus pe ganduri " - Cineva mi-a spus ca: Frieds are like baloons, if you let them go, the'll fly away " , ( Si cum nu-mi place de regula sa citesc fraze in engeleza in mijlocul unui paragraf in romana, si viceversa , am sa si traduc fraza respectiva "prietenii sunt ca baloanele, daca le dai drumul vor zbura in departare", desigur ca un balon romanesc va ateriza usor pe pamant, dar sa nu uitam ca mai exista si baloanele umflate cu heliu (cum mai vedem prin filme, sau mai nou prin hipermarket-uri), ei bine, in mod evident tocmai despre acele baloane e vorba aici. Interesant, hai sa analizam oleaca aceasta definitie data prieteniei : practic daca nu pastrezi contactul cu o persoana, ea inceteaza sa-ti mai fie prieten, ajunge in stadiul de amic, apoi degenereaza in cunostinta, pentru ca mai apoi sa te intalnesti intamplator cu ea pe strada si sa-ti dai seama ca nu o mai cunosti deloc, deci se poate ajunge chiar la stadiul de necunoscut, de strain. Ei bine, eu nu sunt de aceeasi parere. Consider ca un prieten adevarat desi rar, dar nu inexistent, e o persoana cu care inainte de toate ai o conexiune, cu care  esti pe aceasi lungime de unda, asta mi se pare cel mai important.Sunt lucruri mai importante decat vorbele in vant, sau decat  ticurile enervante (cu care insa ajungi sa te obisnuiesti la un moment dat), dar nimic nu gasesc mai important ca o punte de legatura intre doua suflete, punte, conexiune care atat timp cat sufletele nu se schimba, cat timp  cresc si sunt "pe aceasi lungime de unda", cat timp au aproximativ aceeasi scara de valori, acea conexiune nu se va intrerupe, oricat de mult timp va trece, oricat de multe intamplari le-ar presari viata in calea unor prietenii, caci prietenia e mai mult decat "asculta-ma si pe mine cum ma miorlai" , sau "vino cu mine la cumparaturi" sau pune-ma  prezent la cursul X, doar suntem prieteni, nu? " ....... cel putin.... cel putin eu asa cred.

Dati-mi in cap, dar eu cred ca daca pur si simplu nu ai chef sa iesi, un prieten te va intelege;

Dati-mi in cap dar eu cred ca daca nu vorbesti timp de 3 luni cu cel mai bun prieten al tau, asta nu inseamna ca nu mai este cel mai apropiat de sufletul tau, ci doar ca nu e pus la curent, fi sigur ca te va apuca un dor de a afla cum el priveste lucrurile , cum priveste o problema, si cand il vei suna, chit ca e prima data dupa 4 luni, va fi bucuros sa te auda, si va fi incantat sa te ajute....

Dati-mi in cap dar asta cred eu despre prietenie .........

of

toata lumea incepe sa isi faca blog...vine un moment cand hi5 nu mai e de ajuns...cand vorbitul pe mess nu mai e la moda...si in incercarile noastre patetice de a ne afirma ca indivizi, de a socializa etc, ne facem si noi blog. si evident, m-a lovit si pe mine febra blogurilor. dar daca la inceput imi doream sa fie ceva extraordinar, dupa vizitarea mai multor astfel de "expozitii online" am desoperit ca nu sunt cine stie ce. totul pare mai frumos la inceput. si cum blogul asta fost realizat cu multa truda, dar a devenit un fel de ciorna, pentru ca sincer, nu ne-am organizat cum trebuie, din cauza lipsei timpului...sau a neuronilor, in cazul subsemnatei...a iesit ce vedeti si voi: un spatiu virtual in care imi arunc ideile cu multa nervozitate prin intermediul tastaturii care imi transmite cu viteza mbps (cred) mesajul pe blog...sincer? mare porcarie! dar sunt multe porcarii in lumea asta si toate au rolul lor in viata fiecaruia, asa cum o sa am si eu un rol in viata ta daca citesti vreodata aricolul asta... pana una alta imi urez bun venit in lumea pseudoscriitorilor online.