Wednesday, December 31, 2008

31 decembrie

31 decembrie ma prinde mergand pe strazile din Bucuresti, nu stiu ce cautam, poate rapunsuri, poare intrebari la raspunsurile mele.... Era o atmosfera care te ingheta, in jurul meu erau numai oameni incarcati cu plase; intru intr-un magazin sa ma adapostesc de vantul rece care parca patrundea pana la oase. Stau cateva momente, si apoi ma decid sa colind prin magazin, era un magazin de antichitati, mobila facuta in stilul secolului trecut era pusa frumos in fata vitrinei, lumina era slaba -poate pentru a masca zgarieturile de pe suprafata multor obiecte- si ma gasesc deodata privindu-ma in oglinda unei console din lemn masiv care cred ca era aurit, aratam ca un pitic din povesti, frigul imi inrosise obrajii creeand astfel un contrast cu caciula mea verde, imi scot caciula si fularul si ma deschei la geaca, efectul de pitic se mai estompeaza. Continui sa ma uit in jur, mozaicuri gata de a fi fixate, tablouri, farfurii, mobila de toate felurile, iar, in spatele magazinului la un birou enorm ce parea a fi facut din lemn de castan, statea un batran ghebosat deasupra unor carti vechi. Par in cap numai avea, dar barba lunga de o palma parea ca avea pe vremuri culoarea roscata, insa acum era alba, si numai cateva fire se incapatanau sa reziste fortei timpului. Pasi mei grei il facura sa tresara, isi ridica capul din hartoagele lui, se incrunta pentru un moment, apoi isi dadu jos ochelarii patratosi, si scoase o bucata de piele de caprioara din buzunarul vestii de catifea, si ii sterse cu ea. Dupa ce termina, ii puse inapoi pe nas, aranjandu-i, se hotarasete sa mi se adreseze : "Ce face o domnisoara ca tine intr-un magazin de antichitati la ora asta in ultima zi a anului ? " zambesc un pic sarcastic si ii raspund uitandu-ma in ochiii lui de verde viu." De ce tine un batranel ca dumneata un magazin de antichitati deschis in ultima zi a anului ?" "Afla deci ca eu sunt propietarul, si consider ca 31 decembrie e doar o alta zi ca oricare alta.....asa ca magazinul il tin deschis conform programului unei zile obisnuite de lucru....".Parea un omulet scund de statura, iar faptul ca statea cocosat accentua aceasta idee, era imbracat la patru ace, pantaloni de stofa, camasa de bumbac peste care se incheia o vesta de catifea eleganta, ochiii mari pareau niste smaralde fixate intr-o bucata de marmura frumos slefuita. Se uita o clipa in ochii mei si ma intreaba brusc " Te-as intreba daca citesti, dar stiu destule despre tinerii din ziua de astazi incat sa numai pun aceasta intrebare" " Se vede ca nu stii destule " ii raspund taios. Se ridica de pe scaun, si inainteaza cativa pasi spre fundul magazinului, avand tot timpul un aer misterios, il urmez aproape instictiv, si ma trezesc in fata unei biblioteci imense cu doua etaje, care pana la aprinderea unei veioze, se ascunsese in umbra unei cortine vechi. Batranelul se urca pe o scara in spirala, ajungand la primul etaj, facu cativa pasi, se opri si incepu sa caute ceva, deschise usa de sticla ce proteja cartile de praf, si scoase cu delicatete una dintre ele, doar ca mai apoi sa mi-o arunce mie in cap. O prind cu mana, dar nu indeajuns de bine cat sa-ii modific traiectoria, asa ca un cucui mi se rasare in cap, dar pana sa ma dezmeticesc eu..... ma trezesc cu inca una. Noroc ca am cap, altfel nu stiu cu ce as fi prins cartile, sau cel putin cred ca la asta se gandea batranelul. Vad in partea laterala a biroului un cos de gunoi gol, si pe scaun o perna, asa ca ma grabesc sa pun una intr-altul, si sa o pun in locul in care calcullez ca ar atinge cartea pamantul daca nu ar intra in capul meu.... timp de vreo 5 minute nu mai arunca nici o carte- nu mai mergea poate ca nu era capul meu acolo- asta imi da timp sa citesc titlurile : "Darmarea fatadelor" si "Copacul batran" autorii nu erau trecuti. Numai bine ca ma trezesc din nou cu un cucui provocat de alta carte, batranelul se mutase, si deschisese o alta vitrina aflata in dreptul capului meu - desi ma mutasem-. "Castele parasite" acesta era numele celei de-a 3-a carti pe care capul meu a binevoit s-o prinda, si pe aceasta autorul nu era trecut pe coperta. Batranelul cobori scarile cu un volum mic, pe care il tinea strans la piept si pe care o puse cuminte pe birou. spijinandu-se cu amandoua mainile de birou, parea ca se pregateste sa se aseze, dar parca amintindu-si de mine se intoarse pe jumatate si imi spune taios : "Acum fugi d-aici. E timpul sa inchid" . Merg cu pasi grei pana la usa, o deschid si o inchid, ca mai apoi sa ma strecor din nou in spatele magazinului, spre biroul de castan. Batranelul nu mai era acolo, si nici hartoagele sub care il gasisem aplecat acum cateva minute, tot ce ramasese era un volum mic imbract in piele colorata in albastru si cu litere aurite "Timpul si legile sale", o deschid, narile mi se umplu cu miros de clei de oase; toata cartea era plina de desene facute de mana in cerneala; paginile se oprira la capitolul "transformarea", cartea fusese deschisa de multe ori la aceasta pagina. Nu am apucat sa aprofundez lectura, caci am auzit pasi venind dinspre biblioteca aceea uriasa,Ma ascund in spatele unei perdele mai groase, si sper sa nu ma vada. Batranelul se apropie de birou, si lua cartea, apoi stinse veioza, si se indrepta spre biblioteca, afara se auzeau deja foc de artificii, iar batranelul bombanea "Iar au inceput cu artificiile? in fiecare an, cu aceleasi artificii, doar ca sa-mi impuste mie timpanele...or sa treaca si astea.. dar o sa revina din nou...", apoi se auzi un fasait, iar apoi un scartait puternic si batranelul se pierdu in intuneric. Ma apropiai si vazu un segment al bibliotecii deschis ca o usa, lasand sa se vada inceputul unui hol intunecos. Curiozitatea m-a impins sa-l urmaresc pe batranel, asa ca m-am apropiat, am pasit pe piatra alunecoasa a holului, iar usa se inchise in spatele meu cu un alt scartait puternic. Se facu intuneric bezna, si incercand sa gasesc peretele, sa urmez holul dupa el... dadui de ceva pufos... care nu parea sa fie deloc peretele..." Vad ca nu prea asculti cand ti se spune sa pleci " ma speriai, si dadu inapoi, ma impiedicai de o piatra si ajunsei undeva pe podea cu capul lovit usor de o piatra. Se aprinse o torta, si acum se putea vedea fata batranelului care nu parea nici surprins, nici suparat ca l-am urmat, ci doar continua, "... hai se apropie miezul noptii."

No comments:

Post a Comment