Si cum vorbeau Carmen si Florian despre multe si marunte, iata ca un anume personaj ii intrerupe din discutia lor. Era un tanar imbracat cat se poate de obisnuit, si totul parea obisnuit la el, si ar fi ramas asa, daca nu avea acei ochi, niste ochi de un albastru pur intens, aproape strident, si cand se uita in ochii tai te simteai lovit de fulger, simteai cum un fulger te-a lovit, si ii simteai cursul, drumul sau spre inima, iar intensitatea lui nu se pierdea, ci se marea; senzatia dura doar cateva secunde, apoi se stingea... dar cateva secunde sunt destule uneori....
Baiatul ii intrerupse ca sa ceara indicatii, trebuia sa se intalneasca cu cineva si era in intarziere... Desi Florian se grabi cu indicatile, baiatul continua sa se uite pret de cateva secunde in ochii ei... Cum am zis, doar cateva secunde, mai mult decat deajuns... Cum Rocco al nostru e un bun observator el a surprins acest gest (cam tarziu ce-i drept, caci prima data a detectat un miros foarte interesant venind dinspre pizzeria lui Tommy ). Baiatul isi i-a indicatiile si pleaca nu inainte de a-i multumi lui Florian, si pleaca.... fara macar a intoarce o clipa capul inapoi. Florian isi continua dezbaterea pe subiectul ca ar trebui sa existe un stand de "hot-dog" pentru catei in linia lui de magazine, dar Carmen nu mai parea prezenta.
Rocco o tulise, se hotari sa-l investigheze pe acest personaj care o vrajise pentru un moment pe Carmen. Baiatul o lua pe aleia care ducea inspre iesirea de la metrou si acolo il astepta o domnisoara blonda, parca decupata din cataloagele de moda, Rocco se intrista un pic, dar nu putea lasa o blonda sa-i strice toata ziua.... in plus poate era doar sora ei.... nu ?
-Ai intarziat !!! spuse aproape rastit blonda...
-Daca fixezi locul de intalnire peste marginea de lume, normal ca exista o sansa buna sa intarzii... mai ales cand trebuie s-o iau si cu RATB-ul.... De ce m-ai chemat ?
-Pai uite, ma gandeam, si am ajuns la concluzia ca ar fi mai bine sa ne impacam.... Toata faza aia ca te-am inselat, a fost doar o faza... nu a insemnat nimic pentru mine.... Pe bune, nimic...
Lui Rocco deja ii venea sa-si puna colti in actiune, dar se gandi mai bine si isi dadu seama ca nu era prea intelept, dar blonda il enerva atat de tare.... "Rabdare, rabdare"....isi tot spunea dar ar fi preferat sa fie intepat de o suta de ace ale ariciului din gradina decat sa mai stea sa auda balivernele blondei.
-Poate daca ai inchide macar pentru o gura aia, si te-ai uitat mai atent la tot ce e in jurul tau, ai vedea ca nu totul se roteste in jurul tau ?
-Crezi ? Eu zic ca e relativ, depinde de cum privesti...... asa zicea si Ainsten...
-Pe asta de unde ai scos-o ? De prin vreun cosmopolitan... scria undeva pe coperta sau cum ?....Stii ceva? m-am saturat.... Eu plec, si te rog nu ma mai suna.... Si cel cu teoria relativitatii e Einstein nu Ainsten.....
Blonda fu pe cale sa-i plesneasca o palma, dar cum lucrurile mici pot rasturna pe alea mari, Rocco se repezi la blonda, fara nicio intentie (prea mare) de a musca-o, vroia doar s-o sperie, dar ea se sperie asa de tare incat se dezechilibra de pe tocurile sale si cazu cu posteriorul direct intr-o groapa de asfalt, pe care ploaia o umplse ieri cu destula apa cat sa te faca fleasca..... Desigur urlatele, tipatele, si plansetele nu intarziara sa apara (oare din partea cui ? ) iar Carmen si Florian, aflati nu foarte departe, se grabira sa vada ce s-a intamplat. Amandoi izbucnira intr-un hohot de ras cand vazura toata scena....
Alin ii repeta inca o data :
-Vezi ce se intampla daca pocesti numele unor mari fizicieni..... Fizica (in cazul asta forta de greutate) te ajunge din urma..... dupa care o fixa pe carmen cu privirea lui albastra .......
Si acum nu am sa inchei cu final siropos, nici cu unul trist, restul, finalul e cum vreti voi sa-l construiti, si asta va arta poate si ce fel de persoana sunteti, sau vreti sa fiti.....zicand acestea micuta fata din mijlocul clasei isi termina de citit compunerea. Avea in jur de 15 ani, parul negru tuns in scari ii incadra frumos fata rotunda, iar ochii de un albastru intens aveau acel dar al Seherezadei, reuseau sa capteze publicul chiar si atunci cand povestea nu reusea.
"Asta a fost tot" incheie Cristina.
-Dar tema voastra nu era sa veniti cu o poveste fabuloasa..... ci cu una reala !!! Trebuia sa fie vorba despre o amintere a ta propie !!! Ii spune cu repros profesoara aflata la catedra..... Totul bine sii frumos.... dar prea fabulos, ca sa facem acum pe artistii , zice zambind sarcastic....Cristina se uita in ochii profesoarei, avea darul de a te face sa te simti lovit de fulger, dar acest dar era mostenit, si ii raspunse profesoarei :
-Acestia sunt parintii mei, a mamei care a murit cand aveam 13 ani, si a tatei care a supravietuit accidentului , dovada vie a acestei povesti sunt chiar eu, iar amintirile lor vor supravietui prin mie...... Mai aveti ceva de adaugat D-na profesoara ?
No comments:
Post a Comment