31 decembrie

31 decembrie ma prinde mergand pe strazile din Bucuresti, nu stiu ce cautam, poate rapunsuri, poare intrebari la raspunsurile mele.... Era o atmosfera care te ingheta, in jurul meu erau numai oameni incarcati cu plase; intru intr-un magazin sa ma adapostesc de vantul rece care parca patrundea pana la oase. Stau cateva momente, si apoi ma decid sa colind prin magazin, era un magazin de antichitati, mobila facuta in stilul secolului trecut era pusa frumos in fata vitrinei, lumina era slaba -poate pentru a masca zgarieturile de pe suprafata multor obiecte- si ma gasesc deodata privindu-ma in oglinda unei console din lemn masiv care cred ca era aurit, aratam ca un pitic din povesti, frigul imi inrosise obrajii creeand astfel un contrast cu caciula mea verde, imi scot caciula si fularul si ma deschei la geaca, efectul de pitic se mai estompeaza. Continui sa ma uit in jur, mozaicuri gata de a fi fixate, tablouri, farfurii, mobila de toate felurile, iar, in spatele magazinului la un birou enorm ce parea a fi facut din lemn de castan, statea un batran ghebosat deasupra unor carti vechi. Par in cap numai avea, dar barba lunga de o palma parea ca avea pe vremuri culoarea roscata, insa acum era alba, si numai cateva fire se incapatanau sa reziste fortei timpului. Pasi mei grei il facura sa tresara, isi ridica capul din hartoagele lui, se incrunta pentru un moment, apoi isi dadu jos ochelarii patratosi, si scoase o bucata de piele de caprioara din buzunarul vestii de catifea, si ii sterse cu ea. Dupa ce termina, ii puse inapoi pe nas, aranjandu-i, se hotarasete sa mi se adreseze : "Ce face o domnisoara ca tine intr-un magazin de antichitati la ora asta in ultima zi a anului ? " zambesc un pic sarcastic si ii raspund uitandu-ma in ochiii lui de verde viu." De ce tine un batranel ca dumneata un magazin de antichitati deschis in ultima zi a anului ?" "Afla deci ca eu sunt propietarul, si consider ca 31 decembrie e doar o alta zi ca oricare alta.....asa ca magazinul il tin deschis conform programului unei zile obisnuite de lucru....".Parea un omulet scund de statura, iar faptul ca statea cocosat accentua aceasta idee, era imbracat la patru ace, pantaloni de stofa, camasa de bumbac peste care se incheia o vesta de catifea eleganta, ochiii mari pareau niste smaralde fixate intr-o bucata de marmura frumos slefuita. Se uita o clipa in ochii mei si ma intreaba brusc " Te-as intreba daca citesti, dar stiu destule despre tinerii din ziua de astazi incat sa numai pun aceasta intrebare" " Se vede ca nu stii destule " ii raspund taios. Se ridica de pe scaun, si inainteaza cativa pasi spre fundul magazinului, avand tot timpul un aer misterios, il urmez aproape instictiv, si ma trezesc in fata unei biblioteci imense cu doua etaje, care pana la aprinderea unei veioze, se ascunsese in umbra unei cortine vechi. Batranelul se urca pe o scara in spirala, ajungand la primul etaj, facu cativa pasi, se opri si incepu sa caute ceva, deschise usa de sticla ce proteja cartile de praf, si scoase cu delicatete una dintre ele, doar ca mai apoi sa mi-o arunce mie in cap. O prind cu mana, dar nu indeajuns de bine cat sa-ii modific traiectoria, asa ca un cucui mi se rasare in cap, dar pana sa ma dezmeticesc eu..... ma trezesc cu inca una. Noroc ca am cap, altfel nu stiu cu ce as fi prins cartile, sau cel putin cred ca la asta se gandea batranelul. Vad in partea laterala a biroului un cos de gunoi gol, si pe scaun o perna, asa ca ma grabesc sa pun una intr-altul, si sa o pun in locul in care calcullez ca ar atinge cartea pamantul daca nu ar intra in capul meu.... timp de vreo 5 minute nu mai arunca nici o carte- nu mai mergea poate ca nu era capul meu acolo- asta imi da timp sa citesc titlurile : "Darmarea fatadelor" si "Copacul batran" autorii nu erau trecuti. Numai bine ca ma trezesc din nou cu un cucui provocat de alta carte, batranelul se mutase, si deschisese o alta vitrina aflata in dreptul capului meu - desi ma mutasem-. "Castele parasite" acesta era numele celei de-a 3-a carti pe care capul meu a binevoit s-o prinda, si pe aceasta autorul nu era trecut pe coperta. Batranelul cobori scarile cu un volum mic, pe care il tinea strans la piept si pe care o puse cuminte pe birou. spijinandu-se cu amandoua mainile de birou, parea ca se pregateste sa se aseze, dar parca amintindu-si de mine se intoarse pe jumatate si imi spune taios : "Acum fugi d-aici. E timpul sa inchid" . Merg cu pasi grei pana la usa, o deschid si o inchid, ca mai apoi sa ma strecor din nou in spatele magazinului, spre biroul de castan. Batranelul nu mai era acolo, si nici hartoagele sub care il gasisem aplecat acum cateva minute, tot ce ramasese era un volum mic imbract in piele colorata in albastru si cu litere aurite "Timpul si legile sale", o deschid, narile mi se umplu cu miros de clei de oase; toata cartea era plina de desene facute de mana in cerneala; paginile se oprira la capitolul "transformarea", cartea fusese deschisa de multe ori la aceasta pagina. Nu am apucat sa aprofundez lectura, caci am auzit pasi venind dinspre biblioteca aceea uriasa,Ma ascund in spatele unei perdele mai groase, si sper sa nu ma vada. Batranelul se apropie de birou, si lua cartea, apoi stinse veioza, si se indrepta spre biblioteca, afara se auzeau deja foc de artificii, iar batranelul bombanea "Iar au inceput cu artificiile? in fiecare an, cu aceleasi artificii, doar ca sa-mi impuste mie timpanele...or sa treaca si astea.. dar o sa revina din nou...", apoi se auzi un fasait, iar apoi un scartait puternic si batranelul se pierdu in intuneric. Ma apropiai si vazu un segment al bibliotecii deschis ca o usa, lasand sa se vada inceputul unui hol intunecos. Curiozitatea m-a impins sa-l urmaresc pe batranel, asa ca m-am apropiat, am pasit pe piatra alunecoasa a holului, iar usa se inchise in spatele meu cu un alt scartait puternic. Se facu intuneric bezna, si incercand sa gasesc peretele, sa urmez holul dupa el... dadui de ceva pufos... care nu parea sa fie deloc peretele..." Vad ca nu prea asculti cand ti se spune sa pleci " ma speriai, si dadu inapoi, ma impiedicai de o piatra si ajunsei undeva pe podea cu capul lovit usor de o piatra. Se aprinse o torta, si acum se putea vedea fata batranelului care nu parea nici surprins, nici suparat ca l-am urmat, ci doar continua, "... hai se apropie miezul noptii."

Carmen si Rocco (partea a III-a )

Toate bune si frumoase, dar cine avea timp sa se plimbe cu o asa misiune pe cap ? Nu si Rocco al nostru. Trebuiau luate masuri, si asta repede.

Si cum vorbeau Carmen si Florian despre multe si marunte, iata ca un anume personaj ii intrerupe din discutia lor. Era un tanar imbracat cat se poate de obisnuit, si totul parea obisnuit la el, si ar fi ramas asa, daca nu avea acei ochi, niste ochi de un albastru pur intens, aproape strident, si cand se uita in ochii tai te simteai lovit de fulger, simteai cum un fulger te-a lovit, si ii simteai cursul, drumul sau spre inima, iar intensitatea lui nu se pierdea, ci se marea; senzatia dura doar cateva secunde, apoi se stingea... dar cateva secunde sunt destule uneori....
Baiatul ii intrerupse ca sa ceara indicatii, trebuia sa se intalneasca cu cineva si era in intarziere... Desi Florian se grabi cu indicatile, baiatul continua sa se uite pret de cateva secunde in ochii ei... Cum am zis, doar cateva secunde, mai mult decat deajuns... Cum Rocco al nostru e un bun observator el a surprins acest gest (cam tarziu ce-i drept, caci prima data a detectat un miros foarte interesant venind dinspre pizzeria lui Tommy ). Baiatul isi i-a indicatiile si pleaca nu inainte de a-i multumi lui Florian, si pleaca.... fara macar a intoarce o clipa capul inapoi. Florian isi continua dezbaterea pe subiectul ca ar trebui sa existe un stand de "hot-dog" pentru catei in linia lui de magazine, dar Carmen nu mai parea prezenta.

Rocco o tulise, se hotari sa-l investigheze pe acest personaj care o vrajise pentru un moment pe Carmen.   Baiatul o lua pe aleia care ducea inspre iesirea de la metrou si acolo il astepta o domnisoara blonda, parca decupata din cataloagele de moda, Rocco se intrista un pic, dar nu putea lasa o blonda sa-i strice toata ziua.... in plus poate era doar sora ei.... nu ?

-Ai intarziat !!! spuse aproape rastit blonda...

-Daca fixezi locul de intalnire peste marginea de lume, normal ca exista o sansa buna sa intarzii... mai ales cand trebuie s-o iau si cu RATB-ul.... De ce m-ai chemat ?

-Pai uite, ma gandeam, si am ajuns la concluzia ca ar fi mai bine sa ne impacam.... Toata faza aia ca te-am inselat, a fost doar o faza... nu a insemnat nimic pentru mine.... Pe bune, nimic...

Lui Rocco deja ii venea sa-si puna colti in actiune, dar se gandi mai bine si isi dadu seama ca nu era prea  intelept, dar blonda il enerva atat de tare.... "Rabdare, rabdare"....isi tot spunea dar ar fi preferat sa fie intepat de o suta de ace ale ariciului din gradina decat sa mai stea sa auda balivernele blondei.

-Poate daca ai inchide macar pentru o gura aia,  si te-ai uitat mai atent la tot ce e in jurul tau, ai vedea  ca nu totul se roteste in jurul tau ?

-Crezi ? Eu zic ca e relativ, depinde de cum privesti...... asa zicea si Ainsten...

-Pe asta de unde ai scos-o ? De prin vreun cosmopolitan... scria undeva pe coperta sau cum ?....Stii ceva? m-am saturat....  Eu plec, si te rog nu ma mai suna.... Si cel cu teoria relativitatii e Einstein nu Ainsten.....

Blonda fu pe cale sa-i plesneasca o palma, dar cum lucrurile mici pot rasturna pe alea mari, Rocco se repezi la blonda, fara nicio intentie (prea mare) de a musca-o, vroia doar s-o sperie, dar ea se sperie asa de tare incat se dezechilibra de pe tocurile sale si cazu cu posteriorul direct intr-o groapa de asfalt, pe care ploaia o umplse ieri cu destula apa cat sa te faca fleasca..... Desigur urlatele, tipatele, si plansetele nu intarziara sa apara (oare din partea cui ? ) iar Carmen si Florian, aflati nu foarte departe, se grabira sa vada ce s-a intamplat. Amandoi izbucnira intr-un hohot de ras cand vazura toata scena.... 

Alin ii repeta inca o data :

-Vezi ce se intampla daca pocesti numele unor mari fizicieni..... Fizica (in cazul asta forta de greutate) te ajunge din urma.....  dupa care o fixa pe carmen cu privirea lui albastra .......

Si acum nu am sa inchei cu final siropos, nici cu unul trist, restul, finalul e cum vreti voi sa-l construiti, si asta va arta poate si ce fel de persoana sunteti, sau vreti sa fiti.....zicand acestea micuta fata din mijlocul clasei isi termina de citit compunerea. Avea in jur de 15 ani, parul negru tuns in scari ii incadra frumos fata rotunda, iar ochii de un albastru intens aveau acel dar al Seherezadei, reuseau sa capteze publicul chiar si atunci cand povestea nu reusea.

"Asta a fost tot" incheie Cristina.

-Dar tema voastra nu era sa veniti cu o poveste fabuloasa..... ci cu una reala !!! Trebuia sa fie vorba despre o amintere a ta propie !!! Ii spune cu repros profesoara aflata la catedra..... Totul bine sii frumos.... dar prea fabulos, ca sa facem acum pe artistii , zice zambind sarcastic....Cristina se uita in ochii profesoarei,  avea darul de a te face sa te simti lovit de fulger, dar acest dar era mostenit, si ii  raspunse profesoarei :

-Acestia sunt parintii mei, a mamei care a murit cand aveam 13 ani, si a tatei care a supravietuit accidentului , dovada vie a acestei povesti sunt chiar eu, iar amintirile lor vor supravietui prin mie...... Mai aveti ceva de adaugat D-na profesoara ?

Andreea si Alin

... Se trezi inghiontita de cineva... Un pui de om statea deasupra ei si o inpungea cu degetul, aura se deschidea un pic cate un pic, devenise albastru deschis.
-Ma poti vedea ?
-Da cum sa nu?
-Ma poti si intelege ?
-Doar vorbesti romana nu ?
-nu chiar...spuse aproape soptit, caci unele lucruri nu putea fi acum discutate... Ce se intampla aici ?
-Tata construieste un nou hotel .
-Ce e un "hotel" ?
-Un loc in care oamenii dau banii si vin sa doarma si sa se relaxeze...
-De ce ?
-De ce ce ?
-De ce vin sa doarma la un hotel ? Nu au propia casa unde sa doarma si sa se relaxeze ?
-Ba da, dar uneori nu iti mai place acolo, stii, atunci cand toti se cearta, parca nu ai mai vrea sa te afli acolo.
-Dar de ce sa se certe ? intreaba mica muza. caci in comparatie cu puiul de om era ca un soricel fata de un caine.

-Pentru ca asa fac parinti... copila isi scutura capul, parca pentru a alunga gandurile rele, si se grabeste sa intrebe : Dar tu ce fel de fluture esti ?

-Nu sunt un fluture, sunt o muza. Puiul de om se arata mirat asa ca se simtea nevoia de o explicatie: Sunt un dar al naturii pentru lume.

-Lume ...adica pentru oameni, nu ?
-Adica pentru orice fiinta, fie ea om, sau animal, sau chiar planta.

-Si poti vorbi cu animalele ?

-Da , chiar si cu plantele, dar .... se pare ca.... oamenilor nu le pot vorbi....

-Nu fi prostuta... eu ce sunt ? Sunt un om, un om mai mic zice tata, dar totusi un om.

-Dar tu , ce cauti aici? devine periculos.... tatal tau unde e ?

-Tata ? e acolo cu nenea ala, cel care supravegheaza constructia hotelului..

-Cum se construieste un hotel aici ? muza se ridica aproape speriata....

-Da, tata a initiat proiectul, zice ca asa va avea destule venituri ca sa plateasca si avocatul, si  va castiga si custodia.

-Custodia ? Ce e aia ?

-Pai din cate am inteles eu, e dreptul de a ingriji un copil....... acum sunt in grija mamei, la fel si fratiorul meu, pe tata il vedem la sfarsitul saptamanii, si  uneori cand il lasa mama ne ia de la scoala.

-Ce lucruri groaznice povestesti, dar lasa-ma o clipa, trebuie gandesc trebuie sa-mi salvez padurea....

-Sa ti-o salvezi ? dar de ce ? moare ? tata nu vrea sa faca altceva decat sa infrumuseteze peisajul...

-Si prin aceasta infrumusetare pe care i-o acorda el, distruge caminul a zeci de fiinte. Padurea asta a ocrotit timpp de veacuri felurite specii, multe din ele sunt acum pe cale de disparitie, si doar zidul acesta de copaci le separau de omul care face si apoi se intreaba de urmarile actiunilor sale.... Fa ceva !! nu sta acolo ca o ciuperca.... OPRESTE-I, IMPIEDICA-I SA-MI DISTRUGA.... padurea... incerca sa se ridice, dar puterile inca nu-i revenisera.... muza acum purpurie... purpurie ca apusul unui soare, incerca din toate puterile sa se inalte, dar aripile nu vroiau s-o mentina in zbor...    Daca as putea vorbi cu ei.... DE CE , DE CE NU MA POT AUZI ? si cu fiecare sunet urlat afara, purpuriul se intensifica.... picaturi de apa cristalina se iveau pe ai ei obraji, fiecare se transforma intr-o floare, dar o floare ofilita.... 

-Dar cu mine de ce  poti vorbi ? intraba puiul de om chiar linistit.

- Mama Natura mi-a daruit viata, dar si darul de a intelege orice fiinta in viata, de fapt orice fiinta capabila de dragoste...

-Deci poti vorbi cu plantele, dar nu sunt plantele fara de suflet ? Si daca cu ele poti vorbi, de ce nu si cu oamenii ?

-Nu am vreme sa explic, dar da: plantele au suflet, au viata, si sunt mai umane decat aceste fiinte pe care le numesti tu oameni...asta  daca sunt intradevar fiinte.....

-Nu fi prostuta.... normal ca sunt fiinte.... uite, daca vrei, vorbesc eu cu lucratorii astia...

O lua pe Cercer in palma si se duse chiar la cel ce a inceput aceasta poveste a distrugerii padurii, s-au dus impreuna la Alin.

-Tata ! 

-Da Andreea, ce e ? nu vezi ca vorbesc cu cineva?

-Uite ea e Cercer, spune ca e protectoarea padurii.... te roaga frumos sa  nu mai faci hotelul, zice ca zeci de specii vor muri... putem construi Hotelul in alta parte ?

    Alin se uita mirat la fica sa Andreea, desi implinise de-abia 6 ani intodeauna fusese calma si la locul ei, adeseori spunea ceea ce trebuia cand trebuia, era copila prin care Dumnezeu iti trimitea speranta si prin care iti arata  calea de salvare..... cel putin asa gandea el.... acum ceva vreme inainte de divort....acum gandul acela se pierduse intr-o nebuloasa ne neuroni. Alin se uita la Andreea, mai mai sa-i vina sa-o ia la bataie, dar asa ceva nu putea sa faca.... nu asa in vazul tuturor... sa inventeze zane  protectoare, doar asa de plictiseala ? se vede ca mama ei o invatase la lucruri rele.... Tipa fugar la ea, desi il durea sufletul de fiecare data cand facea asta, si o trimisese la joaca, nu inainte de ai spune sa nu se joace langa locul unde erau parcate masinariile acelea uriase.

-Namila nerecunoscatoare, opreste-te, nu vezi ca-mi distrugi casa, padurea ? Se incapatana muza sa vorbeasca in fata lui Alin, dar vazand ca un ifron tocmai isi facea aparitia si calca pe niste musuroaie de furnici zbura in partea aia, si incerca sa-si foloseasca puterile pentru a opri monstrul acela de metal. tulpini groase iesira din pamant si se incolocisera in jurul ifronului. Oamenii incepeau sa se alarmeze, ceva se intampla in aceasta padure, ceva ce ei nu aveau certitudinea ca pot sa controleze, si acest sentiment ii inspaimanta.  Soferul se sperie, si in loc sa dea inapoi, confunda marsarier cu o alta maneta, asa se facu ca in loc sa mearga inapoi smucise carligul greu de fier care ajunge sa o loveasca pe Cercer. Un scut improvizat din frunze e ceea ce ridica Cercer in apararea sa, dar nu destul de eficient, caci, cade jos, ranita si inconstienta.

Andreea alearga la ea, incearca sa o trezeasca, alerga pana la lac si-napoi si o stropi cu cateva picaturi de apa.... pelerina din galben bolnavitor se schimba intr-un verde timid. Muza deschise ochii, era inca vie, dar nu se stie pentru cat timp... se putea reface, dar in momentul in care casa ta, caminul tau , sursa ta de energie se destrama, e cam greu sa-ti aduni puterile.....

Unul din  soferii care fusese neatent cu cele ce se intamplasera pana acum in jur, se sperie cand o vazu pe fata sefului in fata lui, la mai putin de 3 metri  distanta, asa oprise imediat excavatorul, dar cupa  lui nu mai rezistase si eliberase zecile de kilogramele de pamant exact deasupra Andreeai .

-NUUUUUU, ce-ai facut ? striga ca disperatul Alin...

El si restul muncitorilor se grabira s-o scoata de acolo, sansele nu erau prea mari, caci trupul ei firav ar fi fost deja strivit... dar speranta nu moare....  dupa numai cateva lopeti scoase, oamenii dadusera de ceva tare, cand tot pamantul se cazu , se vazu o semisfera facuta din aer, si pentru prima data cu totii o putura vazu pe Cercer, muza protectoare a codrului, care cu ultimele puteri facuse un adapost spre a salva copila, puiul de om, o viata scurta.... Toti ramasera uimiti, Alin stia acum ca Andreea nu mintise, si totusi era prea tarziu... oare ?

Muza cazu la pamant, de data aceasta parea definitiv..... pe masura ce silueta ei se contopea cu atmosfera din jur, se putea observa ca mantia revenise dupa multe incercari la culoarea ei obisnuita de portocaliu..... Andreea cazuta jos se ridicase, isi dadu seama ce se intamplase si izbucnise intr-un plans linistit plin de tristeste... Alin o lua in brate, si lacrimi incepura sa-i curga pe obraz... plangea nu din cauza ca a fost pe pragul de a-si pierde fica, ci din cauza ca se putea vedea acum in toata monstrozitatea sufletului sau..... hotel, piscina, divortul, dorinta de a castiga custodia doar ca sa-i fac in ciuda fostei sotii, deveneau acum lucruri inutile.... Ceilalti oameni se  dusesera fiecare la treaba sa, numai seful de lucrari parea ca sta si asteapta, parea singurul care ii intelegea pe cei doi, caci era si  singurul care le stia povestea intreaga. Alin se ridica, vorbi cu seful de lucrari, iar apoi se auzi in padurea intreaga : HAIDETI FUGA ACASA, CONTRACTUL S-A  INCHEIAT, ducem utilajele la centru si gata..... DAR MAINE .....MAINE NE INTOARCEM,..... PLANTAM COPACI in noul parc national "Codrul", asa ca la noapte sa va odihniti.....

Si au plecat.... si s-au dus, cu promisiunea ca se vor intoarce pentru a indrepta raul facut....

Undeva, pe o creanga a unui copac din apropiere, o pata portocalie se contureaza, o pata cu personalitate....

 -Mama.... cum ai reusit sa ma invii ? -Te-am numit ocrotitoarea acestei paduri, nu poti muri daca ea inca mai exista....-Multumesc....... Oare au inteles cu totii ?
-Niciodata nu vor intelege cu toti, important e sa inteleaga cei ce pot face o diferenta majora, cei ce au putere in lumea lor....
-E trist..... dar... oare nu se poate face ceva pentru ei....?
-Au scapat chiar si de sub influenta mea.....

Brandusa-de-toamna

Sa spunem asa : ca dintr-o roua cazuta in apa limpede a unui lac s-a nascut o muza, o muza cu coada de peste si aripi de fluture inzestrata cu darul de a intelege sursurul apei si fosnetul padurii, era ultima muza nascuta de mama natura, si cea mai frumoasa de pana acum: parul ii era alb si lung semn pentru darul ce-l primise de la Bufnite : intelepciunea, de la Lilieci primise auzul fin, de la Soimi primise viteza in zbor, de la Privighetori glasul dulce, iar Florile ii dadusera cadou o mantie magica facuta din petale de trandafir alb cusute cu raza lunii si a soarelui. Aceasta mantie avea propietati neobisnuite, isi schimba culoarea in functie de starea muzei, adica daca Cercer, caci asa o chema pe muza, era trista toata mantia se transforma intr-un albastru marin adanc conferindu-i astfel si o aura de melacolie, daca era vesela mantia se facea rosie ca focul si aura ei reusea sa invioreze chiar si cea mai trista fiinta din padure. De obicei mantia muzei Cercer si totodata aura ei era portocalie, o culoare puternica si calduroasa asa cum era Cercer.

Intr-o zi , intr-o minunata zi de toamna, intra in padurea noastra o viata scurta , un om, care fascinat de frumusetea unei brandusi-de-toamna o rupe si un vis ii incolteste in minte.... Lumea ar da bani grei pe un peisaj ca acesta.... daca ar putea sa-l vanda, ar face o avere... dar cine zice ca nu poate sa-l vanda ? Oare un hotel aici in mijlocul padurii, un refugiu pentru cei destul de bogati sa achite nota cam grasa de plata , oare toate astea nu l-ar imbogatii? parca si vedea acolo o piscina limpede, in partea aceasta o plaja artificiala cu nisip adus din Sfantul Gheorghe toate acestea conturau in mintea acestui omulet o iluzie bine pusa la punct care parea ca avea sa devina din imaginara foarte reala...

Iarna a trecut fara prea multe incidente, Cercer a tinut la ea un urs care nu vroia sa hiberneze, a adapostit si o familie de soricei de camp, iar bufnitele ii aduceau in fiecare zi vesti din toata padurea, astfel ca Cercer stia ce a facut pana si cel mai mic fulg de zapada, chiar si soarta acelei branduse-de-toamna ii era cunoscuta, muza lasa omul sa mearga cu floarea acasa in speranta ca va respecta frumusetea si armonia padurii, si ca ii va indemna pe ceilalti asemeni lui sa faca la fel, dar lucrurile nu stau asa cum vrem noi, asa cum le planuim noi, asa cum speram.....

Prima zi de primavara sosi cu mult fast, ghioceii rasariti indemnau toata padurea sa iasa afara, sa se scuture de moleseala iernii si sa se bucure de razele clare si parca mai vesele ale Soarelui.... Pana acum toate bune si frumoase, dar sa aruncam un ochi si in lumea omului... Dupa binedescrisa "revelatie" pe care omul, Alin o avusese admirand brandusa, visul sau capata cu greu contur in lumea reala, dar cu toatea astea parea ca tot ce si-a imaginat el , va fi posibil. Semnase contractul cu o firma de constructii, aveau sa inceapa proiectul unui hotel chiar in aceeasi zi, locatia avea sa fie chiar langa lacul din inima padurii.
Oameni cu ferastraie electrice invadara toata padurea, excavatoare scobeau in pamantul afanat de langa lac....era imaginea unui paradis ce se destrama.
Cercer afla repede despre aceasta invaziune a padurii, asa ca zbura mai repede ca niciodata in speranta ca poate sa faca ceva sa opreasca aceeasta distrugere. Dar cat putu de repede nu fu de-ajuns, oamenii inepusera sa-si faca treaba, sa onoreze contractul, Cercer striga cat putu de tare sa inceteze, dar nu o putura intelege, pe ea, cea care vorbeste toate graiurile nu putea fi inteleasa.... aura ei se transformase deja in cenusiu inchis, dar ochii de un albastru taios inca mai pareau vii, zbura de colo pana colo, incerca sa vorbeasca cu fiecare om in parte, dar pareau ca nu o inteleg, ca nu o aud, ca nu o vad, pe scurt ca nu ii simt prezenta.

Ostenita se prabusi pe iarba moale de langa lac, la cativa metri de un camion parcat cu materiale. Viata parea ca ii paraseste trupul, aura se inegrea din ce in ce, iar acei ochi, de un albastru intens se ascundeau incet incet sub pleoapele negre......

Fragment

Postez un fragmen dintr-o schita pe care sper intr-o zi s-o termin, si s-o si postez :
"- acuma esti doar pesimista.
- e bine sa vezi jumatatea goala a paharului, te face sa te bucuri ca mai ai o jumatate...
- de fapt plangi pentru o jumatate care a disparut....si-atat
Deseori lucrurile pe care le facem sau atitudinile pe care le luam, au la baza un motiv constient, alteori atitudinea este bazata pe o caracteristica cufundata adanc in subconstient, de cele mai multe ori aceasta caracteristica e mandria.
Mandria da nastere orgoliului, iar orgoliul construieste un puternic simt al egoismului, iar egoismul,... egoismul draga mea, ne impiedica sa facem multe, sa depasim situatia noastra, sa evoluam atat psihic cat si sufleteste.
Frica, ce este frica ?
Copila raspunde pe nerasuflate:
- O stare de spirit care te nelinisteste, iti acelereaza pulsul, iti activeaza sistemul nervos simpatic dar te poate bloca....
-Interesant... o definitie destul de lunga... uite alta mai scurta si mai sugestiva: Frica este lipsa credintei."

Copacul....

Ceva ce am scris acum mult timp..... dar care acum nu mai pare la fel ... in orice caz....have a look :
"Demult, pe vremea cand dinozaurii stapaneau pamantul si cerul, a existat un cpac; dar nu orice fel de copac, caci vezi tu, era unul fermecat. Si acest copac nu isi pierdea frunzele niciodata, caci ele se metamorfozasera de mult in pietre pretioase, tulpina si ramurile erau din aur pur, iar radacinile sale atingeau centrul Pamantului.
Dinozaurii nu i-au putut intelege niciodata rostul, folosindu-l doar pentru a se scarpina.
Intr-o zi, un T-rex, s-a impins atat de tare in el, ca s-a rupt chiar de la baza trunchiului.
Cerul deodata s-a intunecat, si vreme de mult timp, Terra nu a mai vazut Soarele.... acesta era blestemul Copacului "

Carmen si Rocco (partea a II-a)

-Ba daca stau sa ma gandesc.... da... se numeste salariu... ar trebui sa mai pui osul la treaba din cand in cand....
- Esti rea.... foarte rea...
- Nu, doar realista, dar, te pot ajuta sa-ti gasesti un loc de munca... asta pot sa fac.
- Mda... multumesc mult de ajutor... banii se pot face mai usor decat sa muncesti...

- Pana si traficantii muncesc pentru banii lor, tu vrei sa fi exceptia de la regula, asa  nu merge ... Vino cu mine la firma maine si vorbesc eu cu seful meu sa-ti dea ceva de lucru... temorar, caci esti pus pe fapte mari...

-Frumos... mai si rimeaza ... Ti-am zis ca esti verisoara mea preferata ?

- Sunt singura ta verisoara...

- Ba nu, ar mai fi si versoara mea prin alianta: Roberta .

- Verisoara Roberta ? Nu o cunosc, cine e ?

- Ba o cunosti, dar sub numele de Robert.... Carmen ramase fara cuvinte, Florian se intindea in fotoliu, erau putine clipe cand putea sa o surprinda nepregratita pe Carmen iar pe aceasta avea de gand sa-o savureze.

- Vrei sa spui ca....

- Exact !

- Si  a fost un tratament cu hormoni sau ...

- Cu forfecuta verisoara, cu forfecuta ...

Carmen isi scutura capul ca si cum ar fi incercat sa-si alunge o imagine neplacuta din minte si continua:

- Bine sa lasam asta laoparte deocamdata. De maine vei fi noul portar la firma sau...

-Nici gand, portar ? nu eu....

- Sau te las sa faci cumparaturile si treburile prin casa, stii tu : spalat pe jos, mancarea, sa-l speli pe  Rocco...

- Si cand ziceai ca incep minunata meserie de portar ? (zambeste de parca si-ar cere scuze de replica de dinainte) 

Timpul trecuse prea repede, era aproape 5, cam pe la  ora asta iesea cu Rocco prin parc in fiecare sambata. Carmen il invita si pe Florian sa se plimbe cu ei. Rocco parea un pic nemultumit de invitatie care o emisese Carmen. Avusese timp sa se gandeasca, si concluzionase ca stapanei lui ii lipseste o jumatate; " Asta e problema cu oamenii: sunt tristi pentru  ca sunt singuri, si D-soara Carmen e la fel, numa' ca nu o stie; Bun, si ce e de facut in privinta asta ? hmm... in parc se plimba multi oameni... dar cum voi stii care e potrivit pentru D-soara Carmen ? pai trebuie sa fac o lista; oare ce conteaza mai mult ? cum are blana din cap ? sau daca vaneaza mai bine ? Ar trebui sa observ comportamenul oamenilor si al D-soarei, asa pot face o lista exacta. Perfect, mergem in parc, un loc plin de oameni, ii pot examina, dar ar fi bine daca lenesul asta ar putea s-o descoasa.... ar face si el ceva folositor...."

   Era o seara fumoasa, dar un pic cam frigurosa, dar asta nu-i impiedica pe oameni sa evadeze din casutele lor si sa faca o plimbare prin parc. Toate bune si frumoase, dar cine avea timp sa se plimbe cu o asa misiune pe cap ? Nu si Rocco al nostru. Trebuiau luate masuri, si asta repede.

Carmen si Rocco ( partea I )

Intodeauna se trezea cu greu de dimineata, de asta si intarzia mereu, chiar s-a gandit la un moment dat sa faca un dipozitiv care sa toarne apa in capul ei de fiecare data cand suna a 3-a oara alarma, dar desigur asta presupunea sa lase la uscat asternuturile, si sa mai piarda o jumatate de ora cu uscarea parului, asta insemna ca acum nu mai intarzia din cauza faptului ca nu se scula, ci pentru ca se usca pe par o jumatate de ora in fiecare dimineata, ... deci ideea asta fusese abandonata dupa scurt timp.

Deja toata lumea se obisnuise cu ea, mereu aparea cu cel putin jumatate de ora mai taziu, aparuse chiar vorba intre colegii ei de la servici: " sfertul Carmenial" , dar Carmen nu se supara pe faza asta, si nici sefii ei nu se suparau pe ea fiindca intarzia, era mult prea buna in ceea ce facea, si chiar daca intarzia la serviciu (asta se intampla mereu...) recupera cu o viteza uimitoare, si plus avea o personalitate incantatatoare care iti facea imposibila orice incercare de a te supara pe ea. Asa era ea, sincera si mereu bine dispusa ( chiar si atunci cand era somnoroasa) si cu lipici la oameni.

Si cum mereu exista un "dar", uite ca se iveste unul si in povestirea noastra ... Dar desi avea o viata comoda si tot ce isi dorea ea.. cu toate astea parea ca lipseste ceva, ceva ce ea inca nu aflase...

Se gandise mereu la asta in plimbariile ei lungi prin parc cu Rocco, si nu-i daduse de cap nici pana acum. Pana si Rocco observase o diferenta in comportamentul stapanei : Carmen nu se mai amuza atunci cand el incerca sa goneasca ariciul din spatele casei, nu se mai juca cu el atunci cand ieseau in parc si chiar de multe ori nu-l mai baga in seama. Trebuia sa se faca ceva, asa ca el Rocco un Airdale Terrier se hotara sa schimbe situatia, nu stia cum, si nu stia ce va face, dar cand Rocco se hotarareste sa faca ceva, apoi duce pana la bun sfarsit.

Era inceput de toamna, si Carmen avu un musafir, mai nepoftit : se trezi la usa cu verisorul ei ( cel sacaitor), dar cum nu avu ce sa faca, il primi in casa... apoi de....rudele sunt rude nu ai ce sa faci.

- Ce vant te-aduce pe aceste meleaguri vere Florian ?

- Vantul cald si primitor al banilor draga verisoara...

- Tot nu te-ai invatat minte ?

-De ce as face asta ? cand as putea sa insist si sa reusesc; afiseaza un zambet prostesc lasand sa se vada un zambet destul de convingator. Daca verisoara lui avea lipici la oameni, ei bine, el era inzestrat cu o persoanalitate foarte carismatica. Ar fi putut sa fie un vanzator foarte bun, dar de... omul se lungeste cand e vorba de bani.... Am sa-mi infiintez o firma, o companie, o sa ajungem cei mai tari, cu filiale in toata tara: Constanta, Tulcea, Arad, Brasov, Iasi..... ce mai? Incepem cu Bucurestiul, continuam cu tara si sfarsim cu .... ( face o pauza ca sa zambesca sugestiv) ... sfarsim cu toata lumea.

- Se pare ca ai toate organizate frumos, dar asta doar in aparenta....

- Ce vorbesti verisoara ? se mira Florian doar pentru o clipa, apoi isi aminteste ca scumpa lui verisoara sta la capitolul intuitie foarte bine, si a reusit sa-l ghiceasca aproape de fiecare data....

- Ai gasit macar un nume pentru compania asta ?

- Pai da... da.... Flower Power !

Carmen rade cu pofta pret de cateva clipe

-Numele asta l-ai inventat acum pe moment ....

- Asa e, dar totusi ma bucur ca te-am facut sa razi ...

- Si ce va face firma asta a ta ? o tacere neasteptata se lasa din partea lui Florian, la asta nu se gandise, si intrebare il lua pe nepregatite, dar cum salvarea vine de unde nu te astepti, iata ca si micul nostru Rocco intra in camera cu coada sus, fericit ca a reusit sa alunge ariciul fara sa fie intepat (de fapt ariciul se hotara sa faca o plimbare prin alte gradini) , asa ca Florian aproape ca sari de pe fotoliu cu raspunsul:

- Flower Power prima firma care va asigura toate serviciile pentru cainele vostru, totul de la dresaj pana cosmetizare .....

- Bine.... poti sta aici pentru cateva zile, dar nu-ti dau nici un banut ....

- Hai , doar un mic imprumut....

- Cat de mic ?

- 1000 de euroi ?

- NICI gand..... cum adica ? de abia ma intretin pe mine si pe Rocco, si mai vrei sa-ti dau si tie ?

- Bine... deci nu am nici o sansa sa primesc bani de Craciun (eventual in avans) zise zambind gretos de dulce.

- Ba daca stau sa ma gandesc.... da... se numeste salariu... ar trebui sa mai pui osul la treaba din cand in cand....

Fragment de poveste....

(...)M-am trezit dintr-o data singura, chiar si cu Scooby langa mine. Eram pierduta. Pierduta intr-o lume fada, fara viata, eram inchisa intr-un cufar imens si, desi era deschis, nu aveam puterea de a ma ridica si de a iesi din el, in lumea reala. Stateam acolo, nemiscata, ca o statuie si ma pierdusem intr-un univers al viselor. Nu aveam nici macar puterea de a striga dupa ajutor. Incercam sa plang, sa ma descarc, dar era in zadar…! Credeam ca reusisem sa trec de acest zid care-mi ruinase copilaria, dar se pare ca fusese doar o iluzie. Cum puteam eu sa trec mai departe? Cum mai puteam acum sa aprind stelele de pe cer ?… Cum ???
Imi treceau prin fata ochilor secvente din trecutul pe care nu vroiam sa mi-l mai amintesc, pe care pana acum reusisem sa-l maschez cu amintiri frumoase… trecutul de care fugeam in fiecare zi… Fugeam mereu de ceea ce se intamplase si nu vroiam vreodata sa mai ajung in acea situatie… Evitasem totul pana acum… pana acum, cand totul parea perfect, cand eram poate cel mai fericita, pana acum, cand, dintr-o data, fara un motiv anume, totul incepu sa se repete exact ca in acele zile, ca in acele momente, in care nu puteam face nimic. Si nici acum nu pot, pentru ca nu stiu ce sa fac…
Cum e posibil, ca intr-o fractiune de secunda, sa se repete istoria ? Oare chiar suntem pe o scena, in care ne jucam propriul rol la nesfarsit? Nu poate fi atat de crud destinul! Nu!
Totul era in mainile mele, as fi putut face ceva…dar, de fapt, nu puteam… Stateam ca o statuie si priveam…se intampla din nou, asa cum se mai intamplase…In fata mea se dezlantuia iadul, dar eu eram inerta. In jurul meu incepura sa vine pompierii, salvarea si politia. Incepusera toti sa-si faca datoria…mai putin eu! Eu stateam acolo, nemiscata, fara a scoate vre un sunet, fara a mai simti altceva in afara de deznadejde si priveam asa cum privisem si acum mai bine de 20 de ani… Priveam cum flacarile mistuie tot, priveam cum toti cei la care tin se lupta pentru viata. Fugisem acum, cum fugisem si atunci, fara a-mi pasa decat de mine si, desi ranita, nu simteam nimic, pentru ca nu mai faceam parte din acea lume, nu ma mai aflam in acel corp.
Dupa mult fum si multa zarva, stand la fel de nemiscata langa acel copac batran, cu Scooby langa mine, simteam cum trecutul se repeta. Acum 20 de ani, aveam ursuletul de plus in brate si stateam tot langa un copac batran. Vedeam acum, asa cum vazusem si atunci, cum incep sa iasa din cladire ranitii…victimele…familia mea…ALBERT!!!
Dintr-o data ochii mi se umplura de lacrimi. Am auzit o voce. Am intors capul si am vazut pe cineva indreptandu-se spre mine… Mi-am ridicat ochii spre cer…Printre norii de fum se vedeau stelele. Atunci nu le vazusem…Incepusem sa simt din nou viata, dar a fost prea mult pentru mine. O durere cumplita m-a doborat la pamant…(...)
daca va intereseaza contextul, postati un comment :-)